Razie a poliţiştilor în pieţele din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au acţionat în pieţele din municipiu, cu scopul prevenirii şi combaterii faptelor ilicite de comerţ, ocazie cu care au controlat 14 societăţi comerciale, 10 persoane fizice autorizate, 20 de întreprinderi familiale şi 20 de producători particulari, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.840 de lei.

Au fost ridicate în vederea cercetărilor 20 de pachete cu ţigări, de provenienţă Republica Moldova, în valoare totală de 200 de lei, care au fost găsite abandonate de persoane necunoscute în spatele unui hidrant din Piaţa Halelor, şi, de asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri alimentare şi industriale, în valoare de 600 de lei, pentru care comercianţii nu deţineau documente legale de provenienţă.
Poliţiştii l-au depistat pe un brăilean de 56 de ani, în timp ce transporta cu autoturismul, pe strada Griviţei, bunuri alimentare şi industriale, fără a deţine documente de provenienţă.
Produsele au fost ridicate în vederea confiscării şi celui în cauză i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani