Portret: Nicoleta Roadevin a lucrat ca fizician la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost profesor de chimie şi a lucrat la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare. Din 2000, este angajata APM Brăila la Compartimentul Monitoring, Baze de date şi Rapoarte.

La vârsta la care mulţi copii se jucau se visa chimist. Pasiunea i-a apărut din dorinţa de a găsi o explicaţie pentru fenomenele observate în jurul său. După cinci ani de facultate, în care a studiat chimie şi fizică, s-a îndreptat către catedră. Timp de doi ani i-a învăţat chimie pe elevii Liceului „Panait Cerna" şi pe cei ai Liceului de Construcţii.

Pasiunea pentru munca de laborator a fost însă mai puternică, iar atunci când a aflat, din întâmplare, de existenţa unui post în laborator, nu a pierdut ocazia.

„Am dat concurs pentru un post la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare Brăila şi am reuşit. Am lucrat astfel timp de trei ani ca fizician aici. În 2000, prin transfer, am ajuns la APM. De atunci lucrez la Compartimentul Monitoring, Baze de date şi Rapoarte", spune Nicoleta Roadevin.

În prezent se ocupă de partea de monitorizare a nivelului de zgomot exterior, de programul de gestionare a calităţii aerului pentru judeţul Brăila, face probe de determinare a plumbului din filtrele staţiilor automate de monitorizare a calităţii aerului, determină pulberile din filtrele staţiilor de monitorizare.

Nicoleta Roadevin a trecut prin toate etapele de când lucrează la APM Brăila, de la determinări de apă, aer, sol, până la cele de zgomot şi radioactivitate.

Laborator de ultimă generaţie

Chiar dacă în alte domenii de activitate oamenii se plâng că nu au dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, consilierul superior al APM Brăila spune că are satisfacţia că lucrează cu aparate de ultimul tip, obţinute printr-un program Phare.

Datele colectate de cele cinci staţii de monitorizare a calităţii aerului din Brăila, dar şi cele de la staţia care măsoară radioactivitatea sunt stocate în serverul unităţii şi sunt atent analizate.

Rezultatele colectate de la cele cinci staţii de monitorizare au relevat faptul că suntem tot mai poluaţi fonic, iar aerul conţine pulberi care au depăşit pragul limită admis, lucru confirmat şi de studiul realizat de minister. De aceea a fost iniţiat programul de gestionare a calităţii aerului, prin care se încearcă reducerea acestor pulberi.

„Suntem la stadiul de elaborare a acestui program. Scopul este ca până în 2011 să fie finalizat şi măsurile propuse să ducă la reducerea emisiilor de pulberi", susţine Nicoleta Roadevin, care a adăugat că acest program va fi iniţiat la nivelul municipiului şi al altor 10 localităţi.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cum a fost activitatea la catedră?

„Mi-a plăcut să fiu profesor, am avut şi câţiva elevi cu rezultate foarte bune, care au mers la facultăţi de profil. Mă mai întâlnesc şi acum cu foşti elevi care mă strigă <doamna profesoară>, deşi au trecut ani buni de când nu mai predau".

Cum a fost la Controlul Activităţii Nucleare?

„Mi-a plăcut acea perioadă şi activitatea desfăşurată acolo. Am învăţat multe lucruri care mi-au folosit mai târziu".

Unde se manifestă poluarea fonică mai mult?

„Pe străzile cu lăţimi mici este înregistrată cea mai mare valoare a nivelului de zgomot".

Ce-i place

„Îmi place meseria mea foarte mult. Mă preocupă tot ceea ce este legat de comunicare şi consider că, dacă nu comunicăm cu cei din jurul nostru, nu putem realiza nimic singuri. Cu vorba bună se pot face mult mai multe lucruri. Mi-a plăcut tot timpul munca cu oamenii, dar şi munca în laborator".

Ce nu-i place

„Nu-mi place să lucrez în condiţii de tensiune sau de stres. Nu-mi plac oamenii care nu sunt verticali, cei care nu sunt serioşi în ceea ce fac. Eu sunt o persoană ambiţioasă, care duce la bun sfârşit ceea ce a început".

Profil

Născută. 21 aprilie 1973, Roman, judeţul Neamţ

Studii. Facultatea de Chimie, Doctorat la Facultatea de Inginerie Brăila

Profesie. Chimist, consilier superior la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Brăila

Familie. Căsătorită, un copil

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online