Poliţiştii caută o femeie care a fost dată dispărută. Oamenii legii au dat-o în urmărire naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Mihaela Foto: IPJ Brăila

Pe 7 mai, o femeie de 67 de ani s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la aceeaşi dată, a fiicei sale, Constantin Mihaela, în vârstă de 35 de ani, care a plecat în mod voluntar de la domiciliul din Brăila şi nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,65 de centimetri, constituţie slabă, păr negru, tuns scurt, ochi căprui şi prezintă, ca semn particular, o cicatrice rotundă pe coapsa piciorului drept, având circumferinţa de aproximativ 7 centimetri;

Îmbrăcăminte şi încălţăminte: bluză albastră cu glugă, geacă scurtă, de culoare negru, pantaloni roşii, cu motive florale, încălţată cu adidaşi albi.

Pentru Constantin Mihaela s-a solicitat urmărirea la nivel naţional. ”Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort