Poliţiştii au trecut la controale menite să-i protejeze pe elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea a avut ca principal scop verificarea modului în care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea în incinta unităţilor de învăţământ, precum şi pe trotuarele sau aleile de acces în şcoli.

Ieri, în intervalul orar 10.00- 13.00, ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, poliţişti de la Biroul Proximitate şi militari jandarmi au acţionat în sistem integrat pentru asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în municipiul nostru.
Forţele de ordine au vizat, în special, modul în care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea în incinta unităţilor de învăţământ, precum şi pe trotuarele sau aleile de acces în şcoli.

Poliţiştii au verificat legalitatea funcţionării agenţilor economici, modul în care aceştia respectă prevederile legale privind comercializarea băuturilor alcoolice, a tipăriturilor şi înregistrărilor audio şi video cu conţinut obscen, şi cum se respectă prevederile legale privind comercializarea ori expunerea spre vânzare a ţigărilor şi a celorlalte produse din tutun.

"Au fost efectuate verificări la 8 agenţi economici şi au fost constatate 5 contravenţii pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 450 de lei, conform prevederilor H.G. nr. 128/1994, privind unele masuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor", se arată în nota de presă trimisă de IPJ Brăila prin Biroul de Presă.

Din aceeaşi sursă am mai aflat: "Această acţiune se înscrie în seria de activităţi preventive care se va derula pe parcursul întregului an şcolar 2011-2012, pentru asigurarea bunelor condiţii de derulare a orelor de curs, asigurarea siguranţei elevilor pe principalele drumuri de acces spre unităţile de învăţământ, precum şi fluentizarea traficului rutier în zonele aglomerate, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicaţi elevii".

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă