O zonă cu platani care le va aminti brăilenilor de victimele tragediei din clubul „Colectiv” a fost amenajată de Primărie pe faleza Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar o parte dintre aleşii locali au participat la acţiunea de sâmbătă   FOTO Florentin Coman

Victimele incendiului din clubul bucureştean „Colectiv” vor rămâne în memoria brăilenilor zeci de ani de acum încolo printr-un loc al lor de pe faleza Dunării unde, sâmbătă, 14 noiembrie, au fost plantaţi 55 de platani. Acţiunea s-a făcut la iniţiativa primarului Aurel Simionescu care promite că în zona platanilor va fi pusă şi o placă comemorativă ce le va transmite generaţiilor viitoare motivul existenţei arborilor în locul respectiv.

La plantarea arborilor au fost invitaţi să participe consilierii municipali, consilierii judeţeni, parlamentarii de Brăila şi funcţionari din cadrul instituţiilor statului. Doar o parte dintre consilieri au fost prezenţi, iar dintre deputaţi şi senatori şi-au făcut apariţia doar trei reprezentanţi ai Brăilei: Marian Dragomir, Cătălin Boboc şi Ion Rotaru.

Au fost plantaţi 55 de platani, adică exact numărul victimelor cunoscute până sâmbătă. Primarul Simionescu a anunţat, însă, că dacă numărul celor decedaţi va creşte vor mai fi adăugaţi şi alţi arbori, astfel încât fiecare victimă să fie reprezentată de un copac. Din păcate, între timp a mai murit o persoană, iar numărul victimelor a ajuns la 56.

Potrivit primarului, au fost aleşi platani pentru că aceştia sunt arbori longevivi şi foarte rezistenţi, care vor dăinui mai mult în timp. Zona aleasă pentru plantare este situată în preajma scenei de spectacole de pe Esplanadă. Angajaţii direcţiei „Seroplant” din cadrul Primăriei Brăila se vor îngriji ca, pe măsură ce vor creşte, arborilor să li se dea o formă adecvată peisagisticii zonei respective.

Prezent la eveniment, preşedintele interimar la Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu, a ajutat la plantarea a nu mai puţin de şapte arbori. "Este o treabă, pe de o parte gospodărească, pe de altă parte un gest prin care fixăm în conştiinţe un eveniment tragic petrecut în România şi care a avut victime şi din Brăila. Poate că ar fi bine ca, în timp, acest loc să poată primi şi un nume pe care administraţia să îl dea acestei zone şi să fie de referinţă în istoria oraşului ca formă de respect pentru cei care au pierit într-o situaţie tragică", a declarat Viorel Mortu.

În urma incendiului din Clubul Colectiv, doi tineri brăileni şi-au pierdut viaţa: Andrei Bucă şi Loredana Dărescu, iar un alt tânăr, Ionuţ Tudor, este internat în stare gravâ la Spitalul Militar.

Citiţi şi


 

Mai multe pentru tine:
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Liberalii și-au ales candidatul pentru Primăria Capitalei, după o ședință tensionată
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Premierul Ilie Bolojan, vizită la un producător român din industria alimentară. „Ei sunt coloana vertebrală a economiei româneşti!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”