Mielul brăilean şi-a schimbat numele. Îl cheamă acum Făt-Frumos. Preţul acestuia creşte văzând cu ochii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asemenea voinicului din poveste şi mielul care ar fi trebuit să ajungă pe masa de Paşti a brăilenilor a crescut ca din apă. Numai la preţ însă şi cu fix 10% pe zi .

Astfel joi miei costau în galantarele din Piaţa Mare 22 de lei kg faţă de 2 lei miercuri. Ieri preţul acestora a ajuns la 2,5 lei iar astăzi nu se mai găseşte.
„Pentru că majoritatea ciobanilor au vândul miei direct din câmp numărul celor care au ajuns în piaţă anul acesta a fost foarte mic. Acest lucru a dus la creşterea preţului", ne-a declarat Ion Hotar întreprizător .


Mieii în judeţ s-au vândut cu preţuri cuprinse între 9 şi 1,2 kilogramul, viu.

După sacrificare dintr-un miel de un miel de 24 de kilogram viu care a costat în jur de 250-260 lei scade la 14-15 kilograme de carne plus măruntaie. Preţul acestuia (tăiat şi curăţat) se ridică astfel la 17-18lei.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ilie Bolojan l-a primit la Palatul Victoria pe Bartolomeu I: „I-am transmis calde mulțumiri pentru că poartă în rugăciune și binecuvântări România”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Videoclipuri false cu rechini în zonele afectate de uraganul Melissa circulă pe rețele sociale și induc în eroare utilizatorii
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”