Marius Manolache este vicecampionul României la şah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Şahul este pentru mine o profesie, un mod de viaţă. Este ceva în lipsa căruia nu aş şti ce să fac. O profesie pe care o fac în fiecare zi cu plăcere", spune şahistul.

A început să joace şah încă din grădiniţă. Insista pe lângă părinţi să facă măcar o partidă pe zi.

Pe atunci era un adevărat mijloc de recreere atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi membri ai familiei.

La un moment dat a fost întrebat de părinţi ce alege între şah, judo şi înot. A ales fără să clipească şahul.

Este în lotul naţional

Primii săi antrenori de şah au fost Cristian Palamar şi Monel Tratovici.

A cucerit două titluri de vicecampion naţional în anii 1988 şi 1989. Titlul de Maestru Fide l-a obţinut în 1988.

În anul 2005, Marius Manolache a câştigat Openul International Bucureşti. A mai obţinut locul al III-lea la finala naţională de seniori în 2006, apoi locul al IV-lea la acelaşi concurs în 2008, ratând în ultimul minut titlul de campion naţional, în partida cu Marele Maestru Constantin Lupulescu, oricare dintre ei ar fi câştigat ar fi obţinut titlul de campion naţional.

Din anul 2007, face parte din lotul naţional masculin, iar cu ajutorul financiar oferit de Cristi Istrate la Campionatul European de la Dresda, a avut o comportare meritorie obţinând şi ultima normă de M.M. În anul 2008 a obţinut în Serbia primul loc în cadrul unui turneu internaţional şi locul 1 în Franţa la Openul Internaţional din Agneux.

Se antrenează cel puţin 4 ore pe zi, deşi recunoaşte că ar trebui să studieze 7-8 ore. Dimineaţa face exerciţii tactice (studii, combinaţii), aproximativ 1h 30, urmează pregătirea strategică, 1h 30.

După-amiaza, finaluri şi pregătire teoretică, 3h. Antrenamentul mai cuprinde şi studierea ultimelor partide jucate in turneele importante din lume, studierea partidelor marilor jucători, studierea propriilor partide, mai ales a celor pierdute.

Se autocaracterizează ca fiind un jucător spontan, imprevizibil, surprinzător.

Revelaţia marilor maeştri

"De mic m-au atras într-o partidă de şah sacrificiile, mutările spectaculoase, acele artificii pe tabla de şah. Fireşte, când am început să înţeleg mai bine şahul, am descoperit şi acele mutări liniştite care ascund planuri profunde în spatele lor, Karpov, Petrosian, Kramnik fiind adevăraţi virtuozi in manevrarea pieselor. Dar totuşi, prefer un Alehin, Kasparov,Tal, care fascinează prin sacrificiile lor", ne spune Marius.

Cele mai grele partide

„Foarte multe partide au fost destul de grele, de obicei partidele cu mari maeştri sunt dificile. Cele mai încărcate de tensiune sunt partidele decisive la care de rezultat depinde locul în turneu. Ultima partidă este de obicei cea mai grea, pentru că trebuie să dai totul ca să câştigi, ştiind ca adversarul urmăreşte acelaşi lucru. De obicei, o înfrângere în ultima rundă te poate trimite de pe locul 1 pe locul 10", ne destăinuie marele maestru.

întrebări şi răspunsuri

Care e cea mai frumoasă partidă pe care ai studiat-o?

Sunt enorm de multe partide care m-au încântat, însă în memorie mi-au rămas un Botvinik - Capablanca, Nimzovici - Alehin, Karpov - Anderson sau Spasky - Fischer.

Performanţa în şah ţine talent sau de antrenament?

Părerea mea este că pentru a face cu adevărat performanţă în şah îţi trebuie 99% talent şi ...99% muncă. Într-adevăr, poţi ajunge să joci bine numai prin muncă, însă dacă-ţi lipseşte talentul, acea chemare, nu vei ajunge la performanţe remarcabile. Ceea ce mi-aş putea reproşa este că în proporţia muncă-talent, balanţa atârnă prea mult în favoarea talentului.

Ce-i place

Şahul - cred că înţelegeţi de ce. Călătoriile - prefer cu maşina şi să conduc eu. Cititul - când eram la şcoală voiam să mă fac librar, citeam tot ce-mi pica în mână, în ultimii ani, însă, majoritatea cărţilor pe care le-am citit au fost de şah. Animalele - am două pisici acasă: Prinţesa şi Rafaela. Muzica - toate genurile, mai puţin hard rock si jazz-ul acela mai abstract pe care, ca şi apărarea franceză din şah, nu le înţeleg deloc.

Ce nu-i place

Nu-mi place la mine că sunt încăpăţânat, uneori prea orgolios, cam leneş sau comod. Nu-mi mai place când e foarte frig, aşa că prefer două veri în loc de o iarnă.

Profil
Născut. 22 aprilie 1973.
Studii. Facultatea de Ştiinţe Economice, Univ. Dunărea de Jos, Galaţi.
Ocupaţie. Şahist profesionist, Mare Maestru (din 2007).

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent