Investiţie de 12,6 milioane lei care seamănă a lucrare de mântuială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinele fântânii arteziene au fost deja cârpite  FOTO Florentin Coman

Ansamblul de fântâni arteziene din zona Esplanadei are deja probleme, la nici jumătate de an de când a fost repus în funcţiune, după o investiţie de circa 12,6 milioane de lei. În general, brăileni apreciază felul cum arată zona proaspăt ieşită din reparaţii, însă anumite aspecte indică faptul că, în ciuda sumei uriaşe investite de municipalitate, lucrările au cam fost de mântuială.

Lucrare a sculptorului Constantin Lucaci, fântâna cinetică din Brăila a fost pusă în funcţiune în 1989, cu câteva luni înainte de căderea regimului comunist, iar în timp a devenit un adevărat simbol al oraşului. După mai bine de 20 de ani de funcţionare, însă, au apărut uzura şi defecţiunile, atât la elementele vizibile de la suprafaţă, cât şi la mecanismul subteran, care asigură alimentarea cu apă şi mobilitatea pieselor ornamentale.

Municipalitatea brăileană a accesat fonduri europene şi a demarat un proiect de reabilitare, atât a ansamblului de fântâni arteziene cât şi a zonei de promenadă din jurul acestora. Contractul a fost câştigat de „Tancrad” SRL Galaţi, firmă care şi-a adjudecat nenumărate licitaţii organizate de Primăria şi Consiliul Judeţean Brăila, iar lucrările au început în 2011.
 

Bucuroşi că se reabilitează fântânile arteziene şi întreaga zonă a Esplanadei, brăilenii au aşteptat cu nerăbdare finalizarea lucrărilor. După doi ani de şantier, în toamna anului 2013, au apărut, însă, primele semne că lucrurile nu stau atât de bine cât s-a sperat. Atunci s-a comentat mult asupra culorii albastre alese pentru bazine de executantul lucrărilor de reabilitare. Până la urmă, s-a optat pentru o nuanţă de gri, care să reziste mai mult la murdărire.
 

Prost este faptul că în prezent, la doar câteva luni de la finalizarea operaţiunilor de modernizare, care au costat, în ansamblu, milioane de lei, mult hulita tencuială, precum şi vopseaua folosită încep să îşi arate defectele. Astfel, pe laturile neplacate cu granit ale bazinelor ce coboară în trepte spre scena de pe faleză au apărut deja crăpături prin care se infitrează apa. Tencuiala a sărit pe alocuri şi a fost cârpită superficial, iar vopseaua a început să se umfle şi să se exfolieze. Se ridică, astfel, mari semne de întrebare asupra felului în care au lucrat meseriaşii firmei "Tancrad", dacă într-un interval atât de scurt au apărut deja astfel de probleme.


Reprezentanţii Primăriei spun că lucrarea este în garanţie, iar toate deficienţele apărute vor fi rezolvate de către constructorul "Tancrad" SRL. "Am luat notă de faptul că au apărut crăpături şi exfolieri pe tencuiala bazinelor fântânii arteziene de pe Esplanadă. A fost contactat constructorul, care ne-a spus că ştie despre aceste probleme şi urmează să intervină în cel mai scurt timp. Din câte am înţeles, s-a făcut comandă pentru materialele necesare, ce au anumite caracteristici, iar lucrările propriu-zise de remediere urmează să înceapă în curând", ne-a declarat Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Programe Europene din cadrul Primăriei Brăila.

Această direcţie s-a ocupat de implementarea investiţiei de reabilitare a zonei de promenadă de pe Esplanadă, inclusiv a ansamblului de fântâni arteziene. Proiectul a presupus refacerea treptelor şi zonei pietonale, repararea şi modernizarea instalaţiilor fântânilor arteziene, montarea de bănci şi stâlpi de iluminat. Ca element de noutate, fântânile beneficiază acum de jocuri de lumini multicolore, care însoţesc jeturile de apă, pe timp de noapte. Pentru toate acestea s-au alocat iniţial 12,9 milioane de lei, fondurile fiind asigurate în proporţie de 98% printr-o finanţare europeană şi de la bugetul de stat, restul banilor fiind daţi de la bugetul local. Reprezentanţii Primăriei spun că, în final, lucrările au costat doar 12,6 milioane, deci s-a făcut o economie de circa 300 mii de lei (3 miliarde lei vechi).

Citiţi şi 



 

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget