Hei-rup pentru finalizarea Căii Călăraşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii de la Tancrad trag tare să izoleze lucrările până la prima zăpadă (Foto: NICOLETA BUTNARU)

Muncitorii de la Tancrad lucrează şi în week-end pentru a se încadra în termenul de conservare a lucrărilor. Ei au primit indicaţii ca până vineri să reuşească să conserve lucrările.

Fiindcă au întârziat cu aproape trei luni începerea lucrărilor pe Calea Călăraşilor, muncitorii de la Tancrad Galaţi, care au preluat proiectul de 37,3 milioane de lei, lucrează, acum, şi la sfârşitul săptămânii, program normal, pentru ca lucrarea să nu fie surprinsă de prima zăpadă.
Ei au termen până vineri să conserve lucrările, aşa încât, în iarnă, să se poată circula pe ambele sensuri, iar liniile de tramvai să fie izolate, iar în jur să se toarne beton.


„Lucrăm şi sâmbăta şi duminica, program prelungit, câte zece ore pe zi, fiindcă nu trebuie să fim surprinşi de iarnă cu lucrările descoperite", ne-a declarat unul dintre inginerii care coordonau, ieri, săpăturile din faţa Primăriei Brăila.


Vineri, ziua raportului


De altfel, la finele acestei săptămâni, Tancrad trebuie să se prezinte la Primărie şi să facă un raport complet asupra stadiului lucrărilor.
„Noi am solicitat un grafic al lucrărilor. Vineri, ei trebuie să ne prezinte felul în care şi-au repartizat munca pentru sezonul rece. Linia de tramvai trebuie să fie betonată, iar dacă vremea va permite se va turna şi mixtură asflatică. Lucrările, dacă nu sunt gata, măcar trebuie conservate. Au nişte termene de respectat şi de aceea lucrează în acest ritm", ne-a declarat Iuliana Neagu, director „Proiecte" din cadrul Primăriei Brăila.


Cert este că, până acum, muncitorii au reuşit să realizeze cam 70% din proiectul de pe Calea Călăraşilor. Pe perioada iernii, lucrările trebuie să rămână într-un stadiu care să nu perturbe circulaţia, dar nici accesul maşinilor de intervenţie şi de deszăpezire.
„E clar că nu se va termina în acest an acest proiect, dar măcar îl conservăm, sperăm ca vremea să ţină cu noi", a susţinut primarul Aurel Simionescu.
Valoarea totală a proiectului este de 37,3 milioane de lei din care 23,8 milioane reprezintă finanţare UE nerambursabilă, opt milioane sunt de la bugetul local, iar restul de la bugetul de stat.

Proiectul pentru reabilitarea străzii Calea Călăraşilor pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dorobanţilor şi Bulevardul Independenţei, a fost aprobat în CLM în 2009 şi este cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului.
Contractul de finanţare a fost semnat în 2010 în cadrul POR 2007 - 2013 şi are ca termen de finalizare luna martie 2012. Valoarea totală a proiectului este de peste 37,3 milioane de lei dintre care 23,8 milioane reprezintă valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European, peste 5,2 milioane este finanţarea nerambursabilă de la bugetul de stat şi peste 8 milioane este contribuţia Primăriei Brăila.


Proiectul îşi propune reabilitarea Căii Călăraşilor pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dorobanţilor şi Bulevardul Independenţei, atât pe calea de rulare auto cât şi pentru calea de rulare a tramvaiului. Lungimea tronsonului propus pentru reabilitare este de aproximativ 1.300 metri.
Cu acest prilej vor fi înlocuite reţelele subterane şi supraterane uzate, respectiv reţelele de energie electrică, apă, gaze, canalizare. Se va avea în vedere amenajarea locurilor de parcare de o parte şi de alta a arterei de circulaţie, reabilitarea trotuarelor şi amenajarea zonelor adiacente.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online