GALERIE FOTO Încă un pas spre reabilitarea Centrului Istoric al Brăilei. Noul sediu al Centrului de Creaţie a fost inaugurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Aurel Simionescu, directorul Centrului, Maria Puşcaciu şi preşedintele CJ, Bunea Stancu, au tăiat panglica inaugurală

Evenimentul a avut loc astăzi în prezenţa autorităţilor locale. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la puţin peste patru milioane de lei din care circa trei milioane a reprezentat asistenţa nerambursabilă.

Reabilitarea clădirii în care funcţionează Centrul de Creaţie s-a realizat în cadrul proiectului „Conservarea şi promovarea culturii tradiţionale - o cale pentru dezvoltarea turismului brăilean - Reabilitarea clădirii din Piaţa Traian nr. 2", finanţat prin POR 2007 - 2013.


Au fost modernizate faţadele clădirii fără alterarea imaginii acesteia, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare, repararea şi refacerea ancadramentelor şi ornamentelor, refacerea finisajelor exterioare, rectificarea liniei acoperişului şi refacerea grilajului decorativ.
Lucrările de amenajare interioară au cuprins realizarea de noi căi de acces şi evacuare, remodelare a scării principale, termoizolare planşeu, finisare fisuri şi crăpături, verificare şi înlocuire grinzi şi alte componente din lemn, revizuire şarpantă, ştreşini, glafuri, jgheaburi şi burlane.


Imobilul cuprinde destul de puţine birouri, marea majoritate a spaţiilor sunt destinate desfăşurării activităţilor culturale, a „actului de creaţie", după cum a precizat directorul Centrului, Maria Puşcaciu.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea turismului în judeţul Brăila prin valorificarea unicităţii patrimoniului cultural tradiţional al judeţului.
„Tot ceea ce facem este în beneficiul brăilenilor", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu. „Noi ne dorim să renască cultura la Brăila şi avem grijă de cei care o promovează", a mai precizat acesta.


Modernizarea Centrului de Creaţie reprezintă încă un pas în reabilitarea totală a centrului istoric al Brăilei. După Muzeu, Casa Memorială Panait Istrati, Centrul Cultural Nicăpetre, a venit acum rândul Centrului de Creaţie. Se lucrează în prezent la reabilitarea Bibliotecii Judeţene sediul din Piaţa Poligon, urmează Casa Goangă şi Teatrul „Maria Filotti".


„Este o acţiune pe care am început-o în formulă complementară, Consiliul Judeţean şi Primăria, astfel ca la final, acest loc plin de semnificaţii, centrul istoric al Brăilei, să-şi recapete valoarea", a declarat primarul Aurel Simionescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!