GALERIE FOTO: Cât îi mai costă pe brăileni somnul de veci după majorarea taxelor (Reportaj)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând din acest an brăilenii vor scoate ceva mai mulţi bani pentru taxele de la cimitir. Consiliul Local Municipal a decis majorarea taxelor speciale pentru locuri de veci pe anul 2012.

Propunerea a venit din partea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi a Cimitirelor (SUPAFLC) şi a fost motivată de necesitatea unor fonduri pentru reparaţii şi modernizări care urmează să aibă loc în toate cimitirele din Brăila. Au crescut taxele de concesiune în termen nelimitat atât la cimitirele de categoria I (Sfântul Constatin şi Sfânta Maria), de la 54 de lei la 55 de lei/mp, cât şi la cimitirele de categoria a II-a (Radu Negru, Municipal, Brăiliţa 1, Brăiliţa 2 şi Sfântul Mina) de la 41 de lei la 43 de lei/mp.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO

Pentru concesiunea locurilor de veci în termen de 25 de ani, au crescut doar taxele la cimitirele de categoria I, de la 16 lei la 17 lei/mp, în timp ce la cele de categoria a II-a, s-au menţinut la 13 lei. La trecerea concesiunii de la termen de 25 de ani la termen nelimitat se face o reducere de 10%.Taxa de înhumare s-a majorat cu doi lei ajungând la 54 de lei. Brăilenii nu văd cu ochi buni majorarea taxelor în cimitire având în vedere că menţinerea curăţeniei şi asigurarea pazei au fost dintotdeauna deficitare.


Jefuită în cimitir


Ştefana Bădiu (80 de ani) are două locuri de veci la cimitirul Sfânta Maria. Ea povesteşte că a ajuns să-i fie frică să vină la morminte să facă curăţenie după ce, cu puţin timp în urmă a avut parte de o experienţă neplăcută. „Au venit din spate şi mi-au furat sacoşa. Am rămas fără chei, fără portofel. Acum, de câte ori vin la morminte, stau tot timpul cu grijă, mă uit mereu în spate să văd dacă vine cineva", ne-a spus aceasta.

Brăileanca nu este atât de deranjată de faptul că trebuie să dea nişte bani, cât din cauză că nu se vede unde se duc acei bani. „Am plătit acum 530.000 de lei. Nu este atât de mult, dar să se vadă ceva. I-am ameninţat la un moment dat că-i reclam dacă nu vin să ia bălăriile de pe morminte. Acolo sunt nişte oseminte, nişte suflete, pentru ce plătim? Să vină să ia gunoiul. Sunt oameni bătrâni care nu mai pot să vină să aibă grijă de morminte. Aici se ridică bani grei, ar trebui să aibă grijă la curăţenie, dar ei stau degeaba la poartă", s-a plâns brăileanca.


„Noi ne plătim taxele, dar ei îşi fac treaba? Vedeţi şi dumnevoastră cum arată unele morminte", ne-a spus şi Nicolae Nechifor, 67 de ani.


Taxa de întreţinere a locurilor concesionate este de şase lei/mp, iar pentru a încuraja achitării ei în cât mai scurt timp, SUPAFLC vine cu o reducere de 5% dacă este plătită până la 31 martie. A crescut şi taxa de înhumare de la 52 la 54 de lei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare