FOTO Festivalul „Lina Chiralina” şi-a desemnat câştigătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ansamblul "Codruleţul" din Dâmboviţa a câştigat trofeul festivalului FOTO Florentin Coman

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Lina Chiralina” s-a încheiat, vineri seară, la Brăila. Au participat nu mai puţin de 650 de copii din 14 judeţe, iar marele premiu a ajuns la Dâmboviţa, fiind câştigat de Ansamblul Folcloric Codruleţul, din locailtatea Găieşti.

Pe locul I s-a situat Ansamblul Folcloric „Obârşii Negreşene”, din judeţul Vaslui, iar pe II Ansamblul Folcloric „Rapsodia Prahovei”, din Ploieşti.

Juriul festivalului a fost format din profesorii: Cătălina Chendea - inspector în ministerul Educaţiei - preşedinte, Mircea Bogatu, inspector Brăila şi Ghiţă Nedelcu, director Palatul Copiilor Brăila - vicepreşedinţi, iar membrii sunt: Galina Cojocari, Costel Ciupercă de la Brăila, Gheorghe Ilaşcu de la Vaslui, Grigore Băcanu de la Galaţi şi Cornel Gănescu de la Inspectoratul Şcolar Ilfov. Aceştia au urmărit: calităţile vocale ale soliştilor, autenticitatea cântecelor şi dansurilor interpretate, au evaluat costumele, expresivitatea interpretării şi mesajul transmis.

Festivalul „Lina Chiralina” a fost iniţiat în 2001 de profesoara Nedeluşa Chirceacov, maestrul coregraf Vasile Lipan şi corepetitorul Ionel Vâlsan, toţi de la Palatul Copiilor Brăila. În timp, manifestarea a ajuns de la nivelul local la cel interjudeţean, iar din 2012 este de nivel naţional, fiind cuprinsă în Calendarul activităţilor educative naţionale ale Ministerului Educaţiei. Festivalul este organizat de Palatul Copiilor şi Primăria Brăila.

După o paradă a participanţilor pe Calea Călăraşilor, până pe platoul din faţa Palatului Administrativ, miercuri, în prima zi de festival, au cântat şi au dansat timp de aproape cinci ore, pe scena de pe Esplanadă, 21 de ansambluri şi solişti din judeţul Brăila şi din judeţele limitrofe.

Au evoluat ca solişti copiii: Diana Ţigănuş, Oana Dumitrescu, Mihai Marcu, Lavinia Drăghici, Anamaria Ichim - toţi elevii prof. Gigi Dogărescu de la Palatul Copiilor Brăila, Denisa Grosu de la Pitulaţi, Roberta Vişan de la Colegiul "Ana Aslan", prof. Marieta Ion, Maria Hulea, Florin Bunădimineaţă şi Alexandra Horujenco de la Galaţi, Diana Spătaru de la Vânători - Galaţi, Bianca Mihai, Laurenţia Meiroşu şi Drăguţa Dobre de la Ianca - Brăila, Ileana Jianu şi Mihaela Ivan de la Tufeşti - Brăila, Sorana Beliciu şi Alin Miron din Moineşti - Bacău, Andreea Neacşu de la Chiscani - Brăila, Flavia Onea de la Lieşti - Galaţi şi Marinela Topor de la Gropeni - Brăila.

Pe scenă au urcat, alături de solişti, şi ansamblurile: "Crenguţa" de la Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou - Brăila, îndrumător educatoarea Mioara Constantin, "Muguraşul" de la Palatul Copiilor Brăila, instructor prof. Gigi Dogărescu, "Doiniţa Covurluiului" din Galaţi, instructori Mihaela şi Ion Horujenco, "Valurile Dunării" din Giurgeni, Ialomiţa, instructor Nicu Iancu, "Plai vânătorean" din Vânători, Galaţi, instructori Diana şi Virgil Tăbuş, "Sărăţeanca" de la Ianca - Brăila, instructori înv. Nicoleta Tănăsoiu şi prof. Costel Ciupercă, "Spic de grâu" de la Mihăileşti, Buzău, prof. Elena Hornea, "Parnasoss" de la Şcoala "Kazantzakis" Brăila, instructor Constantin Haraga, "Românaşii de Roşiori" de la Roşiori, Brăila, instructor prof. Georgeta Lungu, "Ca pe baltă" de la Tufeşti, Brăila, instructor prof. Veta Gheorghe, "Moineşteanca" de la Clubul Copiilor Moineşti din Bacău, instructor Marinică Ichim, "Romaniţa" de la Romanu, Brăila, instructor Cleopatra Chihai, "Dunărenii" de la Chiscani, Brăila, instructor prof. Georgeta Boboc, "Cununiţa satului" de la Lieşti, Galaţi, coordonator Mioara Dibu şi "Floricica" de la Gropeni, Brăila, instructor Rădiţa Fluturaş, regizor Ioan Horujenco şi corepetitor Niculai Mercan.

Joi, tot pe Esplanadă, au evoluat ansamblurile şi soliştii din celelalte judeţe din ţară: Prahova, Hunedoara, Maramureş, Vaslui, Olt, Neamţ, Iaşi, Dâmboviţa şi Covasna. Festivalul a fost prezentat de: Maria Bălţatu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul "Bălcescu" şi Ştefania Băluţă, clasa a XI-a la Colegiul "Murgoci".

Citiţi şi

Distracţie şi voie bună la Zilele Moiseiului, cu Lorena şi ansambluri folclorice din ţară

 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată