FOTO Cuvintele, ca nişte gloanţe de emoţie, în cartea "După Dumnezeu, potopul!" de Virgil Andronescu

Ca neiniţiat, îi răsfoieşti cartea, volumul de versuri atipice "După Dumnezeu, potopul!", lansat joi, 15 decembrie, la Biblioteca "Panait Istrati" şi ai senzaţia că te afli sub o ploaie de cuvinte-gloanţe pline de emoţie. Aşa e cartea toată a lui Virgil Andronescu, omul care, deşi nu e la prima întâlnire cu publicul ca poet, emană emoţie şi când tace.

I-a avut alături pe grei ai cuvântului din Teleorman şi din Brăila, profesorul Gherghinoiu, scriitorul Ion Bălan, dar şi pe publicistul Dumitru Anghel. Hugo Mărăcineanu i-a dat tuşe şi i-a citit cartea cel dintâi. Emoţionat ca un copil în prima zi de şcoală, Virgil Andronescu le-a mulţumit celor prezenţi şi a trecut repede la fapte: a dat glas câtorva dintre poeziile sale de dragoste-nălucă: "am urcat după tine. până la Cer/ am trecut de norii spălăciţi/ hidoşi. apoi soare".

Versurile sale, de o disperare aparte, au fost elogiate de elevi de la Liceul Pedagogic, trecute şi răstrecute prin filtrul simţirii auditoriului.

"Avem de-a face, în versurile lui, cu un dadaism modern. Virgil Andronescu e modern, mordern, modern", a spus profesorul Gherghinoiu, care deşi a recunoscut că nu l-a cunoscut pe poet, s-a lăsat cucerit de cuvintele sale meşterite în fel şi chip.

Dumitru Anghel a găsit cartea sa ca pe un "confesional", iar Ion Bălan ca pe o "sclipire".

Versurile lui Virgil Andronescu sunt rupte, parcă, dintr-o lume care nu poate fi definită, o zbatere continuă între sentiment şi ego, o iubire smulsă şi răsucită pe toate feţele, trecută subtil prin porii sufletului poetului. Şi aşa a fost: "haite de câini îmi latră prin suflet/ femeia iubită îmi ţine Cerul în lesă".

Versurile zburdă, cuvintele fug într-o Şuleandră numai de autor ştiută. Cuvintele sunt atât de nou împerecheate încât zburlesc sufletul auditoriului: "mă tropăie între copite soarta/ cal otrăvit de nu ştiu cine/ de Cel e îmi închide zilnic poarta/ când tu mă izgoneşti din tine".