Eroii Turci înhumaţi la Brăila au fost comemoraţi de oficialităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cimitirul Eroilor Turci a fost comemorată Ziua Eroilor acestei naţiuni. La Brăila sunt înhumaţi 754 militari turci căzuţi în primul Război Mondial. De altfel în fiecare an, pe 18 martie, în Republica Turcia se marchează Ziua Eroilor Turci căzuţi la datorie, în ţară ori în afara graniţelor. La Brăila este unul dintre puţinele cimitire ale eroilor acestei naţiuni, căzuţi în ţara noastră în timpul primului Război Mon

La ceremonia de la Cimitirul Eroilor Trurci au fost prezentă Fusun Aramaz, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa.

Puţini sunt cei care ştiu că Brăila, a fost până la 1877 oraş de frontieră, în localitatea Smârdan, Ghecet cu era numită pe atunci fiind punctul de control vamal către Imperiul Otoman. De altfel până la 1829 când a fost bombardată de ruşi Brăila a fost Raia Turcească.

Din păcate odată distrugerea în totalitate a oraşului au fost distruse şi cele două cimitire musulmane în care erau îngropaţi de sute de ani locuitorii de origine turcă.

Cei 754 de eroi turci au căzut la datorie pentru ţara lor în perioada primului război mondial, când Turcia era aliata Germaniei. Ei au făcut parte din corpul expediţionar Otoman şi mulţi dintre ei au căzut în luptele de la Viziru din 1916, lupte purtate de Brigada de Cavalerie Blindată engleză pentru oprirea invaziei după dezastrul de la Turtucaia.

Brigada de Cavalerie Blindată Engleză era dotată cu automitraliere Rolls Royce şi Austin, iar bătălia de pe linia Viziru Bordei Verde a fost prima mare confruntare motorizată de la noi, confruntare deosebit de violentă dar care însă este prea puţin cunoscută.

Numai 12 dintre eroii turci au fost identificaţi, având morminte individuale restul de 742 fiind îngropaţi în gropi comune

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model