După ce a trecut prin iarnă învelită doar cu o folie din plastic, clădirea monumentală a teatrului brăilean este acoperită, în sfârşit, cu tablă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la acoperişul teatrului au început zilele trecute   FOTO Florentin Coman

Sosirea primăverii este de bun augur pentru clădirea monumentală a teatrului „Maria Filotti” din Brăila care poate, astfel, să beneficieze de repararea acoperişului. De altfel, în urmă cu câteva zile, după ce vremea a început să se încălzească, au început, în sfârşit, lucrările de montare a tablei zincate pe acoperişul teatrului, care a trebuit să treacă prin iarnă învelit doar cu o folie din plastic.

Situaţia a fost cauzată de întocmirea greşită a proiectului de reabilitare a cădirii teatrului. Astfel, în proiectul iniţial a fost prevăzută folosirea tablei de cupru. Acest lucru nu a fost, însă, în concordanţă cu prevederile legale potrivit cărora o clădire monument istoric trebuie reabilitată folosindu-se materialele iniţiale. În urmă cu o sută de ani, această clădire era acoperită cu tablă zincată, deci tabla de cupru nu a fost permisă de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Brăila.

În consecinţă, Primăria a trebuit să reia procedura de achiziţie a tablei şi să organizeze o nouă licitaţie pentru stabilirea unei firme care să execute lucrarea. Licitaţia s-a finalizat abia în luna ianuarie a acestui an. Câştigătoare a fost SC "Acopero Serv" SRL Bucureşti, care nu s-a putut apuca, însă, de treabă până când vremea nu s-a încălzit.

Teatrul brăilean a intrat în reabilitare în luna februarie 2014, iar proiectul a vizat mai multe aspecte, de la consolidarea structurii de rezistenţă a imobilului, până la refacerea instalaţiilor termice, sanitare şi electrice. A fost prevăzută, de asemenea, şi repararea acoperişului.

Contractul iniţial de reabilitare a clădirii Teatrului "Maria Filotti" a fost câştigat de firma brăileană "Concivia" SA, având ca subcontractori firmele brăilene "Pacronex" şi "LEN Co Electronic" SRL. La momentul începerii lucrărilor, valoarea contractului era de 15,6 milioane de lei, din care 80,35% reprezintă fonduri europene nerambursabile, 17,65% bani de la bugetul de stat şi 2% contribuţie de la bugetul local. Termenul limită pentru finalizarea şantierului a fost 31 decembrie 2015. Acest termen nu a fost respectat, însă, din cauza alegerii greşita a tablei pentru acoperiş dar şi pentru că a trebuit să se suplimenteze şi lucrările de reabilitare a sistemului antiincendiu din clădire.

Citiţi şi


 


 

Mai multe pentru tine:
BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Lucian Blaga - 130 de ani de la naştere”. Ce valoare nominală are și care e prețul de vânzare
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mai multe bombardiere chineze au efectuat manevre în apropierea Taiwanului
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian