Doi hoţi brăileni au fost prinşi de un poliţist cu blană de lup

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorul a fost găsit cu ajutorul unui câine poliţist. Foto arhivă

Duminică la ora 14.30, profitând de liniştea din comuna Movila Miresii, doi localnici, veri, Marian şi Valentin Cot, ambii de câte 16 ani, au pus la cale o spargere. Cum singurul obiectiv neprotejat era farmacia, au intrat şi au furat, după cum avea să constate luni farmacista, care se prezentase la serviciu, vitamine, faringosept şi calciu efervescent, în valoare de 100 lei.

Poliţiştii au cules probele şi au întrreprins toate demersurile pentru prinderea autorilor. Pentru a uşura activitatea, la un moment s-a apelat la un câine de urmă pentru a se vedea dacă există posibilitatea depistării autorului. Lucian a adulmecat probele şi s-a oprit în faţa casei unde locuiau cei doi veri. Tinerii au recunoscut fapta. Medicamentele care fuseseră ascunse chiar în podul casei au fost recuperate. Cei doi minori au acum dosar de cercetare penală pentru furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Rachetele hipersonice rusești ar putea „orbi” SUA înainte de un atac nuclear. Care sunt lacunele în apărarea NATO?
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?