Din cauza neatenţiei unui şofer o femeie a ajuns la spital
0Luni la ora 14.15, Tatian I. de 58 de ani, din Municipiul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul, pe DN2B, în afara localităţii Oprişeneşti, pe fondul neatenţiei în conducere, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un şanţ.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a pasagerei Maria G. de 58 de ani, din Municipiul Brăila, care a fost transportată şi internată în spital pentru îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.