Cum putem preveni furturile când suntem plecaţi în concediu. De ce nu este bine să luaţi cheia de la hotel când plecaţi în excursii, drumeţii sau la plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie că ne petrecem vacanţa în ţară sau în străinătate, la munte ori la mare, riscăm să ajungem victime ale hoţilor, pe fondul aglomeraţiei, contactului cu numeroşi necunoscuţi dar şi al propriei neglijenţe în protejarea bunurilor personale.

Cu toţii ne dorim ca în vacanţă să ne relaxăm, să ne distrăm, să ne bucurăm de locuri şi experienţe noi. Şi, foarte important, ca vacanţa să nu se termine într-un mod neplăcut şi mai devreme decât ne-am planificat.

Realizarea acestor lucruri depinde însă, în mare măsură, de noi, de modul în care conştientizăm riscurile la care am putea fi expuşi în diferite situaţii şi de măsurile pe care le luăm pentru ca aceste riscuri să nu se materializeze.

Pentru a preveni furturile din spaţiile de cazare, cele produse în zonele de agrement sau pe stradă, turiştii ar trebui să ţină cont de următoarele sfaturi ale poliţiştilor:

-nu lăsaţi în cameră, la vedere, sau pe balcon, bunuri care i-ar putea tenta pe infractori;

-dacă unitatea de cazare pune la dispoziţia oaspeţilor seifuri, este bine să le folosiţi pentru depozitarea banilor şi a bunurilor de valoare;

-sunteţi cazaţi la parter sau la primul etaj? La părăsirea camerei şi pe timpul nopţii nu lăsaţi geamurile sau uşile de la balcon deschise. Riscaţi să aveţi musafiri nepoftiţi, care vă vor face ,,curăţenie” în cameră;

-când mergeţi la plajă sau la o plimbare prin staţiune, nu luaţi sume mari de bani cu dumneavoastră, ci doar strictul necesar. O borsetă sau o gentuţă ,,turistică”, ţinută în faţă şi protejată cu mâna, constituie o modalitate foarte bună de păstrare a valorilor;

-în satele de vacanţă sau în zonele aglomerate, nu puneţi bani şi acte în rucsacuri purtate în spate;

-dacă vă opriţi să cumpăraţi ceva, nu scoateţi din geantă toţi banii, ci doar suma necesară achiziţionării produsului. Nu vă lăsaţi intimidaţi de cei care vă grăbesc sau vă împing, puneţi portofelul la locul lui, şi nu în sacoşă ori în buzunar;

-în vacanţă se leagă repede prieteniile: pe plajă, la piscină, în cluburi dar…fiţi precauţi şi nu vă lăudaţi oricui cu bunurile de valoare ori sumele de bani pe care le deţineţi. Mai mult decât atât, nu invitaţi în cameră persoane pe care doar ce le-aţi cunoscut;

-cheia de la camera de hotel poate fi pierdută cu uşurinţă atunci când mergeţi în excursii, drumeţii sau la plajă. Iar dacă pe cheie mai este trecut şi numele hotelului şi numărul camerei, hoţii vor merge direct la ţintă. Aşa că ar fi mai bine să lăsaţi cheia la recepţie, unde este în siguranţă;

-la piscină, pe plajă, la picnic sau în parcurile de distracţii, nu lăsaţi supravegherea bunurilor de valoare în seama altor persoane decât membrii familiei sau prietenii în care aveţi deplină încredere.

Mai multe pentru tine:
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea