Cum pot evita copiii situaţiile în care pot deveni victime ale accidentelor de circulaţie. Recomandările poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ Brăila

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a demarat în această săptămână  cea de-a patra ediţie a Programului „Şcoala Siguranţei Tedi”, derulat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Compania Maspex România, care se va implementa până la sfârşitul anului şcolar 2019-2020.

În judeţul Brăila, în ediţia din acest an s-au înscris 49 de clase întâi, de la 34 de unităţi de învăţământ din judeţul Brăila (16 din mediul rural şi 18 din mediul urban), fiind considerată cea mai mare participare la acest program de până acum. Prima activitate din "Şcoala Siguranţei Tedi" a fost dedicată de poliţiştii brăileni elevilor din localitatea Silistraru. Aceştia au făcut echipă cu micuţii în parcurgerea ABC-ului siguranţei în trafic, pe stradă sau în mijloacele de transport.

”Plecând de la ideea că deprinderile corecte privind comportamentul în trafic se formează din copilărie, întâlnirea cu copiii a urmărit familiarizarea acestora cu regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte pentru a se deplasa în siguranţă pe drumurile publice, fie că sunt pietoni sau pasageri”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

În acest scop, poliţiştii le-au explicat celor mici pe care parte a drumului public au voie să se deplaseze, pe unde pot traversa strada şi ce trebuie să facă pentru a nu fi implicaţi în accidente. De asemenea, acestora li s-a prezentat rolul semaforului şi diferenţa între cel pentru pietoni şi cel pentru autovehicule, cum trebuie să procedeze atunci când se deplasează cu mijloace de transport în comun, precum şi regulile pe care trebuie să le respecte atunci când sunt pasageri în autoturisme.

Şi pentru că primăvara bate la uşă, poliţiştii le-au reamintit pe unde au voie să meargă cu rolele şi bicicleta şi care sunt locurile în care se pot juca în siguranţă. Pentru o mai bună înţelegere şi însuşire a mesajului preventiv, poliţiştii le-au prezentat copiilor cum arată o trecere de pietoni, un indicator, respectiv un semafor pentru pietoni, precum şi materiale video ai căror protagonişti - copii de vârsta lor sau căţei care au învăţat comportamentul în trafic al oamenilor - le-au oferit încă o lecţie despre circulaţia în siguranţă.

Lecţia de educaţie rutieră a poliţiştilor brăileni a continuat la Şcoala Gimnazială "Al.I.Cuza" Brăila, unde micuţii de clasa întâi au impresionat prin nivelul de cunoştinţe în asigurarea unei siguranţe personale de nota 10.

Dintre recomandările pe care poliţiştii brăileni le fac copiilor, reamintim :

-circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor; acolo unde acestea nu există, deplasaţi-vă  numai pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia, dar nu în grup, ci în şir, unul după altul;

-traversaţi strada numai pe trecerea de pietoni şi numai la culoarea verde a semaforului;

în intersecţiile fără marcaje traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent, din ambele părţi, că nu se apropie niciun vehicul;

-dacă de trecerea de pietoni se apropie maşini de poliţie, pompieri sau ambulanţe, având semnalele sonore şi luminoase în funcţiune, nu traversaţi, chiar dacă semaforul arată culoarea verde;

-nu treceţi strada în fugă, prin faţa sau prin spatele vehiculelor staţionate ori oprite;

-nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora; nu staţi pe bordurile trotuarelor, deoarece vă puteţi dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;

-atunci când mergeţi cu maşina, ocupaţi locurile din spate ale autoturismului, purtaţi întotdeauna centura de siguranţă şi scaun auto sau înălţător.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete