Ce valabilitate are permisul de armă şi ce condiţie trebuie să îndeplinească proprietarii de arme pentru a nu se alege cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Mulţi posesori de arme uită sau omit să îşi reînnoiască permisele de armă, motiv pentru care se trezesc cu poliţiştii la domiciliu, care le ridică armele şi îi notifică că sunt cercetaţi penal.

Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.  În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului de cinci ani la structura de poliţie în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a legii.

”Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. 1 lit. c)-f), h) şi i) din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În cazul în care proprietarii de arme au înstrăinat arma/armele deţinute, prin intermediul unui armurier autorizat, în perioada de valabilitate a permisului de armă, pot transmite copia facturii prin adresa de email arme@br.politiaromana.ro sau, personal, la sediul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Brăila, Str. Calea Galaţi, nr. 28.

Programul cu publicul: Luni-08,00-12,00, Miercuri-14,00-18,00, Vineri-08,00-12,00, Marţi-12,00-16,00, Joi-08,00-12,00. Număr de contact : 0239606100 / interior: 20693,  20659,  20672, 20657.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online