Ce pedepse riscă cei care îşi agresează membrii de familie. Sancţiunea penală în cazul lor se măreşte cu un sfert

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice sau agresiunile care pun în primejdie viaţa victimei sau îi produc o infirmitate, ori leziuni traumatice, au intrat în cotidian, în special şi datorită faptului că victimele îşi retrag de multe ori plângerile depuse la Poliţie împotriva agresorilor.

În zilele de 15 şi 20 iunie, poliţiştii din cadrul compartimentului Analiza şi Prevenirea Crimunalităţii Brăila şi cei ai Biroului Proximitate  au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi penale, conştientizarea şi descurajarea potenţialilor agresori de a mai comite fapte de natură penală cu violenţă împotriva membrilor de familie.

Activitatea s-a înscris în programul judeţean de prevenire a violenţei în familie şi a urmărit conştientizarea potenţialilor agresori, îndeosebi de sex bărbătesc, cu privire la consecinţele actelor de violenţă îndreptate asupra membrilor de familie şi descurajarea implicării acestora  în astfel de fapte.

În acest scop, poliţiştii de prevenire şi de proximitate au purtat discuţii cu peste 800 de brăileni întâlniţi pe străzile şi în barurile din municipiu, cărora le-au transmis informaţii şi recomandări cu privire la :

-formele violenţei domestice;

-infracţiunile pentru care poate fi sancţionat agresorul şi pedepsele aplicabile;

-ordinul de protecţie – în ce situaţii poate fi emis, perioada, măsurile  - obligaţii şi interdicţii care pot fi luate împotriva agresorului şi riscurile încălcării ordinului.

De asemenea, au fost distribuite 1.330 de flyere cu informaţii şi recomandări preventive. Cei care comit astfel de fapte, este bine să ştie că:

-lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; dacă rănile suferite de victimă necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa pentru agresor poate fi  închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

- este închisoarea de la 2 la 7 ani dacă actele de violenţă pun în primejdie viaţa victimei sau îi produc o infirmitate, leziuni traumatice care necesită, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent ori avortul.

- Dacă actele de violenţă sunt îndreptate împotriva unui membru de familie, pedeapsa se măreşte cu un sfert. În plus, victima poate obţine în instanţă un ordin de protecţie împotriva agresorului.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Orașul unde casele se vând cu doar un euro. Locul acesta a devenit paradisul străinilor VIDEO
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux