Cămătarul Titi Sgârcitu şi fratele său, Ionel, condamnaţi, pentru prima dată în cariera lor infracţională, cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titi Sgârcitu

Judecătorii n-au mai aşteptat ca fapta de cămătărie să fie transformată în infracţiune şi i-au băgat la zdup pe doi dintre cei mai de temut cămătari ai oraşului. Cei doi au fost "agăţaţi" pentru şantaj şi trafic de influenţă.

Deşi nu e pedepsită de Codul Penal, cămătăria nu le-a priit unor fraţi din Brăila. Anchetatorii au găsit alte formule de a-i agăţa pe fraţii Sgârcitu despre care toată lumea ştia că dau bani cu camătă.
Anchetaţi, arestaţi preventiv şi eliberaţi de mai multe ori, Titi şi Ionel Sgîrcitu sunt cei mai cunoscuţi cămătari ai Brăilei.
Titi are pe rol două dosare penale, unul pentru lovire, altul pentru ultraj contra bunelor moravuri şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, fraţii cămătari au „stors" numai de la patru brăileni peste 200.000 de euro.

Alte fapte

La un moment dat, zeci de brăileni au depus reclamaţii la Poliţie împotriva cămătarilor, însă, întrucât Codul Penal român nu sancţionează cămătăria, multe nu au avut nicio finalitate. Cei doi le-au acordat împrumuturi în valută unor năpăstuiţi, oameni aflaţi la anaghie, după care le-au cerut dobânzi împovărătoare.

Titi a primit şapte ani de închisoare, iar Ionel trei ani. ei doi încă mai au posibilitatea să facă recurs.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”