Brăilenii votează medicii cu care se mândresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Bogdan Minescu, şeful Secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean Brăila

S-a dat START VOT în campania „Doctorii cu care Brăila se mândreşte", derulată de săptămânalul „ADS". Cititorii pot vot pe braila.adevarul.ro doctorul preferat, care corespunde criteriilor stabilite de „ADS". Bogdan Minescu, şeful SEcţiei Cardiologie, a reuşit să se menţină în top ca fiind doctorul de suflet a sute de brăileni.

„Un specialist desăvârşit, un om integru, un profesionist desăvârşit", a afirmat unul dintre cititori.


Din 1985, activează neîntrerupt ca medic la Brăila. 25 de ani de activitate în slujba semenilor diagnosticaţi cu afecţiuni ale inimii. A salvat mii de vieţi. La un calcul simplu, dr. Bogdan Minescu ne-a spus că, la un moment dat, avea 1.600 de pacienţi pe an - peste 40.000 din 1987 încoace.


„Am avut ecograf din anul 1987, aparat care a funcţionat, neîntrerupt, până acum doi ani. Putea fi expus ca piesă de muzeu, dar el îşi făcea treaba. Am făcut cu el, numai eu, peste 40.000 de ecografii, pentru tot atâţia pacienţi. Totodată, noi, la Brăila, am avut al doilea ecograf Doppler color din România", ne-a spus medicul cardiolog Minescu.


Argumentele cititorilor


Medicul Minescu nu este singurul nominalizat. „Doctorul Octavian Georgescu este iarăşi un medic bun, un chirurg, mi-a operat copilul. Dar şi doctorul Bălan Bratu este un chirurg bun, ca şi Mihai Drăghincescu", a afirmat un alt cititor al ziarului. Despre doctorul Octavian Georgescu, cititorii au numai cuvinte de laudă.


I-a plăcut Medicina şi a decis să-şi urmeze acest vis. A ales Chirurgia pentru copii deşi este una dintre cele mai grele specialităţi. A venit ca şi stagiar la Spitalul Judeţean de Urgenţă. A debutat ca medic chirurg în Chirurgie Infantilă la Făurei unde nu a profesat. A fost apoi medic la Policlinica din Hipodrom şi prin concurs a intrat în fostul Spital „Sf. Spiridon".


Pe lista medicilor nominalizaţi se mai află: Cosmin Boldeanu, Oncologie, Adrian Coltofeanu, Ginecologie, Eduard Drima, Psihiatrie, Alina Neacşu, Oftalmologie, Tertulian Vlăduţiu, Gastroenterologie, Antoaneta Ioniţă, UPU, Marian Baciu, UPU, Andreea Ţăvârnac, Neurologie, Mihai Drăghincescu, Chirurgie, Elena Leontieş, Medicină de Familie.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online