Brăila: Salariul profesorilor nu va scădea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veniturile profesorilor nu vor scădea după noua lege a salarizării

Cel puţin aşa susţine inspectorul şcolar general, care spune că sporurile se transpun în statul de personal ca sume, nu ca procente. Legea salarizării unice a creat haos în sistemul de învăţământ. Noul salariu de bază include: indemnizaţia de conducere, sporul de vechime, sporul de confidenţialitate, sporul neuropsihic, sporul de fidelitate.

Odată cu aplicarea Legii salarizării unice, angajaţii din învăţământ se tem că salariile lor vor scădea, însă Inspectoratul Şcolar Judeţean susţine că nu se va întâmpla aşa. "Noi am făcut un calcul şi am constatat că salariile nete nu vor scădea", spune inspectorul şcolar general, prof. Viorel Botea.

Sporurile prevăzute de Legea 330/2009 care rămân în plată, cu condiţia ca pentru fiecare salariat să nu se depăşească 30%, sunt: gradaţia de merit, sporul de dirigenţie, sporul aferent mediului rural, sporul pentru condiţii vătămătoare - sporul de ecran, sporul pentru condiţii grele - sporul de penibilitate şi sporul de praf, sporul de practică pedagogică, sporul de clase simultane, sporul pentru învăţământul special.

"Anul acesta, sporurile se transpun în statul de personal ca sume, nu ca procente", explică inspectorul şcolar general.

Iată şi un exemplu: dacă un salariat avea în decembrie 2009 gradaţie de merit (25%), adică 250 de lei şi spor de dirigenţie (10%), în sumă de 150 de lei, transpunerea în 2010 nu mai reprezintă 35%, deoarece se raportează la un salariu de bază mult mai mare, comparativ cu luna decembrie 2009.

Profesorii se tem să nu piardă gradaţia de merit

Profesorul Victor Buzea, directorul Şcolii "I. Creangă", este de părere că sunt foarte mulţi factori care ar putea influenţa legea salarizării unice. "Dacă ar fi să plătim oamenii după bugetul calculat conform hotărârii, nu ar ajunge pentru plata salariilor", spune Buzea.

Alţi profesori se tem că în urma aplicării legii unice de salarizare ar putea rămâne fără gradaţia de merit. "Pentru mine este unicul impuls care mă face să-mi continui proiectele în beneficiul şcolii şi al elevilor", ne-a mai spus prof. Simona Nedelcu.

Ce includ compensaţiile tranzitorii?

Numai în anul 2010 se vor da salariaţilor compensaţii tranzitorii care includ: sporul de doctorat, care începând cu anul 2011 nu se mai acordă, sporul pentru controlul financiar preventiv şi diferenţa dintre procentul actual aferent mediului rural, faţă de procentul din luna decembrie 2009.

Mai multe pentru tine:
Schimbările ce vor avea lor din luna iulie pentru asociațiile de proprietari. Semnătura de care vor avea neapărat nevoie începând cu această dată
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Scandal într-o școală din Târgu Jiu. Elevii dintr-o clasă pregătitoare refuză să mai meargă la cursuri din cauza unui coleg agresiv
Tragedie în sport: a murit David Wilkie
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Povestea fostului elev, acum profesor, care a fost arestat că a răspândit manifeste anticomuniste. După eliberare, s-a angajat ca salahor
Hidrocentrala Porţile de Fier III ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului şi navigabilităţii
Un gigant german deschide o fabrică în România și angajează circa 700 de oameni
A fost stabilită cauza morții bebelușului în vârstă de o lună, adus în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgență Târgu Jiu
Un bărbat căruia i s-a extirpat din greșeală un plămân are de primit despăgubiri de 150.000 de euro de la Institutul Marius Nasta. Beatrice Mahler: „nu sunt fonduri”