Bancnote false realizate aproape perfect, depistate la Brăila. Poliţiştii sunt pe urma falsificatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele două luni, în Brăila au fost plasate numeroase bancnote false de 100 lei. Banii contrafăcuţi sunt foarte bine realizaţi, iar persoanele obişnuite reuşesc cu greu să depisteze falsurile.

Prima bancnotă care a ajuns în atenţia autorităţilor a fost plasată de falsificatori la o benzinărie din municipiu, aceasta ajungând ulterior, printre banii încasaţi de agentul economic respectiv, la Banca Transilvania – Sucursala Brăila. Abia după ce a folosit aparatura specială din dotare, personalul băncii respective a reuşit să depisteze falsul. Ulterior, a mai fost găsită în circulaţie o altă bancnotă, de aceeaşi valoare, plasată tot la benzinărie din municipiu.

Dovadă a faptului că sunt foarte bine realizate, bancnotele respective nu pot fi depistate de vânzătorii magazinelor din oraş. În cadrul unui experiment controlat, poliţiştii brăileni au reuşit să plaseze banconte false în mai multe magazine, fără ca personalul acestora să îşi dea seama de diferenţă.

Deocamdată, falsificatorii nu au fost prinşi, iar autorităţile nu ştiu cu exactitate câte bancnote contrafăcute se află în circulaţie.

Dosarul bancnotelor false este încă în faza de început, după cum declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, comisar Cristina Tatulici: "Cercetările efectuate de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Brăila sunt în curs de desfăşurare, sub directa coordonare a şefului Brigăzii de CCO Galaţi", a spus aceasta.

Cititi si

Fabrică de bani falşi descoperită de poliţişti în Brănişca. Opt oameni sunt cercetaţi în dosarul DIICOT

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate