Băcăuan anchetat pentru fals şi uz de fals după ce s-a folosit de o adeverinţă falsă de angajator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 37 de ani este cercetat penal pentru comiterea a două infracţiuni şi s-a ales şi cu o amendă usturătoare după ce le-a prezentat poliţiştilor care îl opriseră în trafic pentru control o adeverinţă care nu reflecta realitatea.

Duminică, 3 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Bacău, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii Latinu.

”Acesta le-a înmânat poliţiştilor o  adeverinţă de angajator, emisă de către administratorul unei societăţi din judeţul Bacău, din care rezulta că este angajat al acesteia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză nu figurează ca angajat al societăţii respective”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, bărbatul fiind sancţionat totodată şi contravenţional cu amendă, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.M. nr.3/2020.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană