Asistentul medical care a violat zeci de femei la spitalul din Brăila a fost ridicat de acasă de poliţişti. Întreba pacientele dacă şi-au început viaţa sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au pus în executare mandatul de executare a pedepsei în cazul lui Viorel Micu, asistent medical la Spitalul de Urgenţă din Brăila, care a drogat peste 40 de femei, paciente pe secţia unde lucra, şi a întreţinut apoi relaţii sexuale cu ele.

Poliţiştii brăileni l-au ridicat astăzi de la domiciliu pe Viorel Micu (60 de ani), asistentul medical condamnat pentru violarea a zeci de paciente internate pe secţia unde a muncit până nu demult. El a fost încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, unde îşi va ispăşi pedeapsa.

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat pe 22 februarie verdictul definitiv în acest caz, care a scandalizat opinia publică în urmă cu doi ani. Viorel Micu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi obligat să-i plătească daune morale de 15.000 de euro uneia dintre victime. Pe 7 iulie 2015, o adolescentă internată pe secţia Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila îl reclama pe cadrul medical pentru viol.

Fapta s-ar fi petrecut chiar în salonul unde tânăra de 17 ani era internată, după ce asistentul medical i-a administrat un medicament care i-a indus o stare de somn. La scurt timp, a ieşit la iveală faptul că tânăra ar fi întreţinut raporturi sexuale cu prietenul său şi s-ar fi temut să le spună părinţilor, preferând să dea vina pe asistentul medical.

"Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia", declara atunci medicul Mihail Iugulescu, director la acel moment al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Asistentul medical chiar s-a arătat ofensat de acuzaţiile aduse, iar tatăl fetei care îl acuzase de viol şi-a cerut scuze atunci faţă de acesta. După două săptămâni, în urma analizelor ADN care s-au efectuat, s-a constatat că acuzaţiile adolescentei erau întemeiate. ”Probele ADN arată prezenţa lichidelor comunicante ale bărbatului în vârstă de 58 de ani în secreţiile vaginale recoltate de la fată”, au concluzionat anchetatorii.

Drogate şi violate

În urma audierilor, poliţiştii au stabilit ce se întâmplase. “În jurul orei 1.55, părinţii victimei au ieşit din salon şi au plecat spre locuinţă iar pe culoar s-au intersectat cu inculpatul, fiind observaţi de acesta. După aproximativ 10 minute, inculpatul a intrat în salon şi i-a administrat persoanei vătămate, pe cale intravenoasă, prin branulă, o substanţă injectabilă fără a-i spune denumirea acesteia. Pe perioada administrării medicamentului, inculpatul a intrat într-un dialog cu minora, întrebând-o, printre altele, dacă şi-a început viaţa sexuală. Înainte de finalizarea injectării substanţei, persoana vătămată a simţit o stare de somnolenţă, fiind pe puctul de a adormi, lucru care, probabil, s-a şi realizat pentru scurt timp. La un moment dat, persoana vătămată a simţit şi observat una din palmele inculpatului pe obrazul său şi cealaltă pe braţul drept, încercând să o tragă spre direcţia în care era poziţionat, respectiv pe partea dreaptă a patului. Persoana vătămată s-a opus, dar a fost cuprinsă cu braţele de inculpat şi întoarsă într-o parte, la marginea patului. Inculpatul i-a tras persoanei vătămate pantalonul de pijama şi chilotul, până în zona inferioară a coapselor, după care a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, iar pe timpul actului sexual a făcut către ea afirmaţia «văd că îţi place şi ţie!». În tot acest timp, victima s-a simţit inertă, incapabilă să reacţioneze sau să ceară ajutor. La un  moment dat, persoana vătămată a simţit că inculpatul a încetat raportul sexual, şi-a ridicat pantalonul, după care a întors-o cu privirea în sus şi i-a ridicat, în grabă, pantalonul de pijama şi chilotul, a stins lumina de veghe a camerei şi a părăsit salonul, închizând uşa de acces”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Oamenii legii au  constatat ulterior că asistentul medical îşi făcuse un obicei din violarea pacientelor internate pe secţia unde muncea, după ce în prealabil le administra medicamente cu care le inducea o stare de somn.

“Le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor internate în unitatea spitalicească, aspect reliefat şi de martore, coroborat cu fişele medicale ale acestora, declaraţiile medicilor, condicile de prescripţii din farmacie şi celelalte documente puse la dispoziţie de spital”, susţin procurorii.

Poliţiştii au audiat zeci de paciente care s-au internat pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu 2010, toate confirmând comportamentul asistentului medical. Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare, fiind obligat să-i plătească adolescentei daune morale de 15.000 de euro alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie