Acţiune preventivă în oraşul Ianca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.J.J.Brăila- Grupa de Sprijin şi Intervenţie Ianca, au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă în zonele unde au fost organizate discoteci şi în locurile adiacente acestora, pe raza oraşului Ianca, precum şi în comunele şi satele arondate.

Forţele de ordine au legitimat 35 de persoane, dintre care 6 au fost verificate corporal sumar, au efectuat controale la 4 societăţi comerciale de profil, au verificat în trafic 15 autovehicule şi au constatat 10 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 1.960 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată) şi O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie