10.000 de bugetari brăileni dau Statul în judecată, să-şi recupereze un sfert din salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furioşi de scăderea salariilor cu 25 %, funcţionarii, profesorii şi asistenţii medicali depun plângere împotriva Statului român. Sindicatele strâng semnături de la toţi aceia care doresc să îşi recupereze măcar acel sfert de salariu pe care l-au pierdut încă din luna iulie, chiar dacă, după măsurile anti-criză, reducerile sunt de 40 %.

Lista cea mai lungă va fi la Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.

„Miercuri am adus de la Bucureşti documentaţia necesară. Am convingerea că toţi salariaţii din învăţământ vor semna pentru a-şi recupera salariul. Nu ni se pare drept să ni se taie din salariu, iar lucrurile nu pot rămâne aşa", ne-a declarat liderul Sindicatului Învăţământ Brăila, Valeriu Partene.

În calitate şi de lider al filialei locale a CNSLR Frăţia, Valeriu Partene crede că la Brăila vor fi circa 10.000 de oameni care îşi vor da acordul pentru ca statul să răspundă în instanţă pentru măsurile luate împotriva bugetarilor.

1.800 de semnături din Sănătate

Alţi 1800 de salariaţi din Sănătate se vor alătura celor din Învăţământ.

„Pe 9 septembrie, la Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas se va definitiva procedura de dare în judecată a Ministerului Sănătăţii şi a tuturor unităţilor sanitare din judeţe. Probabil se va stabili ca plângerile să fie depuse în teritoriu în acelaşi timp. Eu am transmis deja membrilor o listă cu documente", a precizat preşedintele interimar al Sanitas Brăila, Aurelia Chelariu.

Se va cere dreptate la CEDO

Liderii sindicalii spun că se aşteaptă la procese foarte lungi, care să dureze câţiva ani, însă nemulţumirea lor legată de nerespectarea contractelor colective de muncă şi speranţa că îşi vor primi înapoi banii opriţi din lefuri sunt mai presus de timpul petrecut în instanţă.

„Acum facem demersuri împreună cu cei de la Bucureşti să găsim varianta cea mai sigură, respectiv dacă se va acţiona individual sau colectiv. Cu siguranţă vom ajunge însă la CEDO, pentru că în ţară nu ştiu dacă avem prea multe şanse de câştig, cel puţin la momentul acesta", crede Ionuţ Bardaţ, liderul sindicaliştilor din Primăria Brăila şi din direcţiile subordonate Consiliului Local, afiliat la Sed Lex.

Este vorba de circa 600 de funcţionari publici şi personal contractual.

Reprezentanţii acestor organizaţii acuză instituţiile statului de nerespectarea contractului colectiv de muncă şi Executivul pentru încălcarea Constituţiei şi a principiilor esenţiale ale democraţiei.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa