Uniunea Scriitorilor cere o chirie modică pentru sediul de la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cassian Maria Spiridon

Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a acestei structuri şi au cerut ajutorul prefectului pentru micşorarea chiriei pe care sunt nevoiţi să o plătească la sediu.

Întâlnirea a avut loc joi şi a constituit un context bun pentru botoşănenii literelor în vederea abordării unei probleme cu care se confruntă. Astfel, scriitorii profesionişti au solicitat sprijinul reprezentantului Guvernului în teritoriu pentru a rămâne în sediul în care ăşi desfăşoară activitatea în prezent.

Aparţinând Consiliului Local, imobilul proaspăt renovat, situat în Centrul Vechi, este închiriat prin intermediul societăţii Locativa, Uniunea Scriitorilor plătind lunar sume substanţiale.

„În mai toată ţara sediile uniunii sunt puse la dispoziţie de către autorităţile locale dacă nu gratuit, atunci în schimbul unor chirii modice. Se ţine cont de prevederile legii ce dă această posibilitate administraţiei locale, dar şi de faptul că uniunea scriitorilor nu produce bani prin activitatea sa, ci altfel de valori", a explicat Cassian Maria Spiridon,  exprimându-şi, totodată, şi speranţa că în viitor Ipoteştiul va deveni un centru naţional.

„Voi avea o discuţie cu domnul primar al municipiului Botoşani pentru a-i prezenta problema scriitorilor. Sunt de acord cu ei şi îi susţin în necesitatea unei astfel de măsuri. Este anormal să plătească aceeaşi chirie ca un producător de covrigi sau un magazin",a răspuns solicitării prefectul Adrian Constantinescu.

Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”