Un cetăţean german bătut într-un bar din Botoşani până a întrat în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva

Poliţiştii botoşăneni au reuşit să dea de urma bătăuşilor care au aproape au omorât în bătaie un cetăţen german în faţa unui local din municipiu.

UPDATE ORA 10.25 Cetăţeanul german este în continuare în comă, în stare foarte gravă, cu un traumatism sever cranio-cerebral. Medicii ieşeni sunt rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire.

Cetăţeanul german, Richard-Paul Brawn domiciliat în Schonbrunn, a fost doborât dintr-un singur pumn. În cădere, s-a lovit cu capul de trotuar.

Aceasta este concluzia anchetatorilor botoşăneni care au identificat şi făptaşul.Este vorba de un tânăr de 24 de ani, Adrian B. din municipiul Botoşani, care s-ar fi supărat pentru că străinul râvnea la o fată din anturajul său.

Firul întâmplării porneşte din noaptea de sâmbătă spre duminică, când Richard-Paul a plecat din hotelul unde era cazat, pe la diferite baruri din municipiu, iar în jurul orei 3.30 a ajuns în clubul din incinta Casei Tineretului din municipiul Botoșani, unde a consumat băuturi alcoolice cu un grup de tineri din care făceau parte doi băieți și două fete.

La un moment dat, între cetățeanul german și unul din tineri s-au iscat discuții contradictorii, motivat de faptul că acesta voia să cunoască mai bine o fată din cele două. La plecarea din club, pe trotuarul din fața acestuia discuțiile au degenerat şi unul dintre tineri i-a dat un pumn cetăţeanului german care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de beton.

Cetăţeanul german se afla la Botoşani cu afaceri, poliţiştii stabilind că împreună cu alți trei concetățeni executa lucrări la o firmă din municipiul Botoșani. Adrian B. a fost reţinut pentru 24 ore în arestul I.P.J.Botoșani pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală gravă".

Străinul 35 de ani a fost descoperit dimineaţă de un trecător, zăcea într-o baltă de sânge, cu lovituri la cap. În prezent, medicii de la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi se luptă să-i salveze viaţa. Din primele informaţii, divergenţele ar fi pornit de la o fată.

Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor