Turismul cultural din Botoşani funcţionează la cotă de avarie
0În ciuda investiţiilor masive pentru reabilitare, muzeele şi casele memoriale duc în continuare lipsă de vizitatori. Numărul lor scade de la an la an, deşi turiştii găzduiţi în structurile de primire din judeţ înregistrează o uşoară creştere.
Muzeul Judeţean din Botoşani a avut în 2009, în toate secţiile arondate, 38.945 de vizitatori. Anul trecut au fost 31.800, iar pentru cel în curs conducerea şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ: să ajungă la 32.000 de plătitori de bilet. Un motiv invocat de responsabili pentru diminuarea numărului de clienţi culturali îl reprezintă închiderea unor unităţi de profil din subordinea muzeului.
Secţia de etnografie şi-a sistat activitatea, după ce clădirea în care funcţiona a fost retrocedată, iar Casa Memorială „Nicolae Iorga“ a fost la rândul ei închisă pentru reabilitare în perioada septembrie 2010 - iunie 2011. Absenţa persoanelor dornice să păşească într-un muzeu sau într-o casă memorială ţine însă, mai ales, de lipsa promovării. „Faptul că Botoşani nu este inclus într-un traseu turistic regional face ca numărul turiştilor să fie foarte mic. Agenţiile de turism ar trebui să facă acţiuni de promovare, dar ele sunt interesate să ducă turişti din Botoşani şi nu să îi aducă în judeţ“, a declarat Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean. Ea crede că şi lipsa locurilor de agrement din judeţ contribuie la micşorarea numărului de vizitatori, deoarece turismul cultural trebuie împletit cu agrementul. Majoritatea celor care trec pragul unui muzeu sunt şcolari, preşcolari şi oameni din alte părţi ale ţării veniţi la rude.
Lacul cu nuferi stă la privat
Consiliul Judeţean, căruia i se subordonează Muzeul Judeţean, a aprobat de mai multă vreme trasee turistice în care sunt incluse mănăstiri, biserici, muzee şi case memoriale, însă acestea nu sunt conexate cu rute ale unităţilor administrative vecine, astfel încât hotărârea adoptată a rămas fără finalitate. O altă mare problemă este aceea că Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, care ar putea aduce probabil cei mai mulţi turişti, se află în proprietate privată.
În acest an CJ a încercat să îl cumpere, şi-a alocat 50.000 de lei în buget, dar negocierile cu proprietarul au eşuat. S-a contactat un evaluator care i-a stabilit valoarea la 75.000 de lei, însă proprietarul a cerut 200.000 de lei. În schimb, CJ se află în faza finală de accesare a fondurilor europene pentru reabilitarea drumului judeţean Pădureni-Buda pentru a facilita accesul la Complexul Monahal Coşula.
Vizitatori alungaţi de şantiere eterne
Chiar dacă ar dori să viziteze obiective culturale din Botoşani, turiştilor le-ar fi greu din cauza stării precare a infrastructurii de transport. Staţia CFR din municipiul reşedinţă a judeţului Botoşani se află în renovare de mai bine de un deceniu, iar drumul Botoşani - Târgu Frumos este de ani buni într-o stare deplorabilă.
În comuna Frumuşica sunt porţiuni de şosea pe care se circulă cu 20 km/h din cauza gropilor şi a denivelărilor. Judeţul nu are aeroport, cel mai apropiat fiind cel de la Salcea - Suceava, pentru care administraţia teritorială vecină face acum demersuri în vederea obţinerii unor fonduri pentru modernizare.
În aceste condiţii nu se poate spera la un aflux deosebit de turişti. „Cei mai mulţi vizitatori sunt botoşăneni pentru că publicul nostru este compus în mare parte din copii de vârste şcolară şi preşcolară“, a menţionat Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean.
Totuşi, datele oficiale de la Direcţia Judeţeană de Statistică indică o creştere a numărului turiştilor. Astfel, dacă în luna mai a anului precedent au fost înregistrate 3.652 de înnoptări, în aceeaşi lună din 2011 s-a ajuns la 5.258, cel mai mare număr din acest an.