Satul-fantomă de pe malurile Prutului FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O fântână care acum 40 de ani servea unei comunităţi de câteva mii de suflete

Decizia comuniştilor din anii ‘70, de a extinde nodul hidrotehnic Stânca-Costeşti, a şters de pe hartă o întinsă comunitate umană.

La marea sistematizare au dispărut peste noapte localităţile Şerpeniţa, Bold, Popoaia, Cinghina sau Roşca. Când au fost mutaţi localnicii, acum vreo 50 de ani, primar era Alexandru Chirilă.

„Satele au rămas, dar nu mai trăieşte nimeni. Eu i-am anunţat din casă în casă, le-am măsurat locuinţele şi am făcut pentru fiecare fişa personală şi apoi le-am dat materiale pentru strămutare. Pentru fiecare am stabilit unde să meargă. Acum mai trăiesc o parte din bătrâni, dar mai mulţi sunt urmaşii lor", a spus „moş Chirilă", care acum are 81 de ani.

Amintiri vii după 40 de ani

Pentru îndeplinirea obiectivului, comuniştii au strămutat tot, dar de biserica din Şerpeniţa nu s-au atins, au lăsat-o părăsită.



Preotul locului a continuat să facă slujbe până acum trei ani la lumina lumânării, de multe ori pe frig cumplit. Oamenii rămaşi încă în viaţă nu pot uita nicio clipă durerea şi blestemele locuitorilor din fostele sate dispărute, aruncate în timp ce le erau încărcate lucrurile în remorcile tractoarelor. „Mi-am luat porcul şi vaca, dar ştiu că au rămas găinile şi casa. Ne duceam pribegi. Ţin minte şi acum, la 75 de ani, amărăciunea care m-a încercat atunci", a povestit Minodora Istrati, unul din puţinii martori ai vremurilor de atunci.

Fantomele care votează

Primarul actual al comunei Manoleasa, localitate situată în preajma satelor-fantomă, ştie din auzite despre satul Şerpeniţa şi s-a confruntat până nu de mult cu o situaţie hilară.

La trecutele alegeri, satul Şerpeniţa avea secţie de votare. În actele de la Botoşani figurau două locuinţe şi listele au fost întocmite. Fantomele erau cât se poate de vii şi pe deasupra mai aveau şi drept de vot. „M-am străduit să-i determin să şteargă din evidenţe acele gospodării şi, la alegerile de anul acesta, n-au mai venit listele", a spus primarul Mircea Mihai. Veche de peste 200 de ani, biserica străjuieşte încă mândră în mijlocul pustiului. A trecut cu bine de intemperii, dar şi de cruzimea celui de-al doilea război mondial, care a secerat-o din temelii, rămânând în picioare doar altarul.

Icoană de la 1821

Preotul de atunci, sprijinit de localnici, a decis s-o reconstruiască după acelaşi tipar, folosind furci şi lut, o metodă mult mai sigură decât simplul chirpic. În interior se află o icoană veche de la 1821, cu ramă de aur. De când a fost construită o biserică nouă în sat, slujbele nu se mai ţin în lăcaşul vechi. Un aşezământ de patrimoniu a fost abandonat şi soarta sigură este distrugerea lentă. Oamenii se închină cu evlavie, îngrijesc mormintele în paragină, din jurul bisericii. Câtă vreme bisericuţa de lemn este în picioare, fantoma satului Şerpeniţa este mereu prezentă.

___________________________

Cost imens la ridicarea barajului

Barajul Stânca-Costeşti a fost construit pe râul Prut, între anii 1973-1978, la hotarul României cu Republica Moldova, odată cu construcţia centralei hidroelectrice omonime. Pentru ca proiectul să prindă viaţă, au dispărut de pe harta judeţului Botoşani numeroase sate: Şerpeniţa, Bold, Râşca, Popoaia, Lehneşti, Movila Ruptă, Ripicenii Vechi şi Cinghinia. 1.600 de familii mutate

Cifra oficială a familiilor care au fost strămutate era şi este cunoscută şi astăzi ca fiind de circa 820 de gospodării. În realitate, conform unui studiu din acea perioadă, dar care a avut mult timp indicativul „strict secret", numărul de familii strămutate a fost de 1.600, numărul locuitorilor strămutaţi fiind de 4.500. Potrivit aceluiaşi studiu, au fost inundate total patru sate, iar zece au fost inundate parţial.

Au fost afectate de construcţia lacului de acumulare, în partea română, 1.600 de hectare de teren agricole, 468 de hectare de pădure, 23 de kilometri liniari de drumuri, 23 de kilometri de reţele telefonice şi 2 kilometri de linii electrice.

Intră pe botosani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști