Patinoarul de pe „drumul morţii“ ucide fără oprire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentele de pe „drumul morţii“ se lasă cu maşini distruse şi victime umane din cauza vitezei mari cu care se circulă

Sute de oameni au murit în ultimii ani pe şoseaua între Suceava şi Botoşani, unde carosabilul, extrem de alunecos pe ploaie, nu poate fi refăcut din cauza lipsei banilor.

Şoseaua Botoşani - Suceava a intrat în istorie ca fiind locul celui mai grav accident rutier petrecut vreodată în România. Nenorocirea a avut loc în 1980, pe raza localităţii botoşănene Huţani. Statisticile reci au consemnat că un autobuz cu 83 de pasageri s-a răsturnat într-o mlaştină şi că 48 de oameni au murit, iar alţi 35 au fost răniţi. Oamenii îşi amintesc că imaginile de atunci erau apocaliptice.

Trupurile neînsufleţite ale celor morţi au fost aşezate mai întâi pe marginea bălţii, unul lângă altul. Mai apoi au fost cărate la morga spitalului orăşenesc Botoşani cu camioanele. Ultimele cadavre au fost scoase din apă abia a doua zi, când s-a reuşit recuperarea autobuzului.

Greşeală de exploatare

Teribilul accident a reliefat serioase probleme de siguranţă pentru şoferi, iar şoseaua a căpătat supranumele de „drumul morţii". Sute de alte evenimente rutiere grave au avut loc de atunci. Numai în ultimii cinci ani, pe porţiunea critică, de 16 kilometri, unde s-a răsturnat autobuzul, au avut loc 104 accidente, soldate cu 14 morţi, 29 de răniţi grav şi 122 persoane rănite uşor.

Numai în ultima luna au murit trei oameni, iar alte zeci de persoane zac prin spitale pentru recuperare. Mulţi dintre cei care tranzitează această porţiune spun că, atunci când plouă, abia reuşesc să stăpânească maşinile. O explicaţie a dat-o Liviu Mihalache, şeful Secţiei Drumuri Naţionale din Botoşani. „Acolo, în 2005-2006, s-a intervenit cu un tratament bituminos şi din cauza traficului greu şi intens, drumul s-a şlefuit şi într-adevăr, când plouă, este mare pericol. Noi am făcut tot ce am putut. Am frezat curbele unde se produceau cele mai multe accidente, dar nu putem freza tot traseul. Au fost puse indicatoare în care este şi limită de viteză şi de 40 kilometri pe anumite porţiuni", a spus Liviu Mihalache.

Banii vin foarte greu

În rest, autorităţile ridică din umeri. „Nu sunt bani. Chiar nu ştiu de ce nu se alocă fondurile pentru începerea lucrărilor de refacere a acestui drum", spunea Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ Botoşani.

Lucrările pentru cei 16,23 kilometri dintre Botoşani şi Dumbrăveni (Suceava) se preconizează a fi finalizate în următorii doi ani. Fondurile, 114 milioane de lei, au fost prinse în buget, iar licitaţia a fost câştigată de firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului".

____________________________

Fost subprefect, mort pe aceeaşi şosea

Paul Secrieru, un tânăr executor judecătoresc de 33 de ani, fost subprefect al judeţului Botoşani, este ultimul şofer care şi-a pierdut viaţa pe „drumul morţii", în urmă cu patru zile. Moartea sa a fost pusă pe seama vitezei, dar şoferii care tranzitează porţiunea de drum spun că de vină este asfaltul. Accidentul s-a produs la Huţani, iar oamenii din zonă vorbesc în şoaptă despre un blestem cumplit al rudelor zecilor de morţi în accidentul din 1980. În Botoşani mai sunt două drumuri cu risc crescut de accident, cel care leagă Botoşani de Dorohoi şi Botoşani de Hârlău.

Intră pe botosani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete