Botoşani: Supravieţuitorii măcelului de la padoc iau drumul străinătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Cei cinci câini care au scăpat de eutanasiere au fost preluaţi de voluntarii asociaţiei ADOR care îi vor trimite unor familii din Germania şi Anglia.  

 Noroc cu carul au avut cei cinci căţei care au supravieţuit masacrului comandat de primăriei în urmă căruia 240 de câini comunitari au fost ucişi. Puse pe lista neagră a eutanasierii, animalele au scăpat cu viaţă doar pentru că ziariştii şi voluntarii ADOR au sosit la timp înainte ca veterinarul Cristian Pancu să le administreze injecţia letală.

Pe toţi îi aşteptă acum o viaţă mai bună întrucât familii din Germania şi Anglia şi-au exprimat dorinţa să îi adopte. Demersurile au fost întârziate de greutatea cu care autorităţile locale au acceptat ca animalele să fie preluate de voluntarii asociaţii ADOR pentru protecţia animalelor. „ La sfârşitul săptămânii am reuşit să luăm căţeii. Momentan vor sta în grija voluntarilor noştri, până se pun pe picioare, după care îi vor trimite familiilor de adopţie din Germania şi Anglia care au fost impresionate de drama lor şi vor să îi adopte", a spus Eugen Nistor, preşedintele Asociaţiei ADOR Botoşani.

Detalii despre subiect, în Adevărul de Seară

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima