Botoşani: Portret: Virgil Ştefan Prispian: „Să cânţi live, să fii pe scenă, e ca un drog“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Portret: Virgil Ştefan Prispian: „Să cânţi live, să fii pe scenă, e ca un drog“

Cântă de la 11 ani, iar acum, la 33, recunoaşte că este „dependent de muzică“. De câţiva ani, tânărul îşi împarte viaţa între Botoşani şi Norvegia.

Încă din copilărie, Virgil Ştefan Prispian şi-a descoperit pasiunea pentru muzică. Primul instrument la care a cântat a fost acordeonul. Cum a ajuns la liceu, chiar dacă s-a înscris la profilul de matematică-fizică, botoşăneanul a rămas fidel muzicii. Astfel că, în adolescenţă, artistul a dat acordeonul pe pian şi împreună cu alţi patru prieteni a „încropit“ formaţia Verdict. „Primul concert l-am dat în Republica Moldova, în cadrul unui schimb de experienţă între Botoşani şi Glodeni. Erau câteva mii de oameni şi am cântat cam 45 de minute în cadrul unui spectacol în aer liber, organizat de autorităţile de acolo“, îşi aminteşte artistul.


La scurt timp s-a alăturat formaţiei Seism şi împreună cu renumitul bluesman Mircea „Joe“ Rusi şi alţi doi prieteni, Mihai Chiriac şi Cătălin Dascălu, a susţinut primele concerte la Botoşani. „Eram încă în liceu, cântam rock şi era într-
adevăr «fun» pentru noi. Publicul era extraordinar. Erau toţi alături de noi şi ne cântau piesele. Tot în perioada respectivă am colaborat cu un teatru privat, care organiza un spectacol gen «Tip-top minitop», căruia îi asiguram acompaniamentul şi aranjamentele muzicale
“, completează muzicianul.


De la rock la blues


În facultate, Virgil Ştefan Prispian a început să prindă gustul blues-ului. Împreună cu Mircea Rusi a pus bazele trupei Split Blues Band, iar muzica lor a răsunat atât în cluburile din Capitală, cât şi în alte zone din ţară. „Am avut mai multe concerte în Bucureşti, în cluburi precum Big Mamout şi Lăptăria lui Enache. Am concertat şi prin Constanţa, Suceava şi nu numai. Să cânţi live, pe o scenă, e ca un drog“, adaugă botoşăneanul. După ce a terminat armata, în urma unui demo trimis unui impresar din Norvegia, Ştefan a ajuns să cânte printre străini. În urmă cu şase ani a avut curajul să cânte solo.


Două luni mai târziu după ce am trimis acel demo, cântam în Groenlanda cu un chitarist din Bulgaria, Ceko Camenov, cu care am colaborat vreo trei ani şi am concertat în Groenlanda, Danemarca şi Norvegia. În 2003, am început cariera solo ca piano-bar entertainer, ceea ce fac şi în prezent“, declară Ştefan Prispian, care, în ultima vreme, face periodic naveta între Botoşani şi orăşelul norvegian Flekkefjord.


Viitor producător muzical


Botoşăneanul are un mic studio de înregistrări în Norvegia, pe care intenţionează să-l extindă, fiind în prezent în căutarea unui spaţiu mai potrivit. Este interesat şi de promovarea tinerelor talente. „Visul meu este să ajung în spatele butoanelor, să produc muzică, să colaborez cu tinerele talente şi să ajut, în măsura în care pot, la promovarea lor. Sper că anul viitor să-i dau drumul, aşa că aştept talente pentu a colabora“, încheie tânărul.

Întrebări şi răspunsuri
Avem tineri botoşăneni care merită promovaţi în industria muzicală?
Există tinere talente în Botoşani. Sunt convins de asta. Pe o parte dintre tineri i-am cunoscut prin intermediul domnului profesor Alexandru Mihalache, de la Clubul Copiilor. Sunt copii de la cercul de muzică uşoară şi teatru din cadrul acestui club pentru care am făcut nişte aranjamente muzicale.


Ce-i lipseşte Botoşaniului în sectorul muzical?
Ca un artist să reuşească trebuie să cânte, să aibă apariţii, să ia contact cu publicul. Cred că lipsesc locurile unde aceste talente s-ar putea desfăşura. Se pot organiza, dacă este voinţă, tot felul de spectacole. Se pot organiza seri „open-mike“, seri karaoke, seri cu jam sassion etc.

Ce-i place
„Îmi place să caut şi să descopăr frumosul în orice, în artă, în natură,
în oameni, în relaţii.E întotdeauna o sursă de inspiraţie“, susţine artistul.


Ce nu-i place
„Nu-mi place lipsa de profesionalism, ignoranţa şi superficialitatea”, declară muzicianul.

Profil
Născut. 15 decembrie 1975, Botoşani.
Studii. Facultatea de Muzică, Specializarea Pedagogie Muzicală, la Universitatea „Spiru Haret“.
Familie. Căsătorit, are un băiat.

Mai multe pentru tine:
Atac homofob filmat la Tulcea: un adolescent a fost agresat și umilit în public de membri ai unui grup radical care se autointitulează „Mișcarea Unității Naționale”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Țara din Europa care vrea să interzică reţelele de socializare pentru copiii sub 15 ani. „Fură copilăria"
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar