Botoşani: Mii de botoşăneni, prizonieri la Termica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de oameni cer ajutor la Protecţia Consumatorului pentru a se debranşa, iar unii spun că-şi taie singuri ţevile, cu orice risc.

Speriaţi de reducerile de salarii, de mărirea TVA-ului şi de eliminarea subvenţiilor pentru energie termică, sute de botoşăneni plănuiesc să „evadeze“ din sistemul centralizat de încălzire. Însă, toate cererile de debranşare se lovesc de refuzul şefilor de la Termica. Aceştia susţin că oamenii s-au panicat degeaba. „Le cerem beneficiarilor să aibă răbdare până în toamnă, pentru că nu există nimic oficial care să anunţe că nu se vor mai acorda ajutoare şi subvenţii la căldură“, spune Sandu Florin, directorul SC Termica.


Acesta atrage atenţia că orice debranşare ilegală din sistem poate fi amendată cu 2.500 de lei, după cum stipulează o hotărâre a Consiliului Local. „E absurd ce se întâmplă, pentru că nici nu-mi oferă apă caldă, nici nu mă lasă să mă debranşez, să-mi pot pune centrală. Mi-au sugerat să-mi montez un boiler, ceea ce am şi făcut. Am investit 1.000 de lei ca să îmi asigur un serviciu pe care Termica era obligată să mi-l asigure“, a spus Mariana Aniţoaie, o locatară care pentru un apartament cu două camere plăteşte pentru căldură în sezonul rece în jur de 400 de lei pe lună.

Unii fug pe ascuns din sistem
Când s-au văzut „legaţi de calorifere“, unii au cerut ajutor de la Protecţia Consumatorului. „Avem zeci de reclamaţii în care oamenii se plâng că nu pot să se debranşeze de la societatea de termoficare şi că sunt obligaţi să beneficieze de un serviciu de care nu au nevoie şi, mai nou, pe care nu şi-l permit. Noi i-am îndrumat să meargă în audienţă la primar“, a specificat Sanda Constantinică, jurist la Protecţia Consumatorilor.

Mulţi spun că se vor debranşa oricum, cu sau fără aprobare, iar unii au trecut chiar la fapte, sub ochii neputincioşi ai celor de la Termica. „Noi le spunem că nu au voie să se debranşeze, dar nu putem verifica fiecare apartament să vedem care s-a debranşat sau nu“, a adăugat directorul Sandu Florin.

Cum ne putem debranşa legal
Potrivit juriştilor, există o soluţie pentru cei care vor să plece din sistem. Aceştia trebuie să notifice Termica în scris, de trei ori, să-şi mute ţevile din apartamentele lor, în caz contrar vor recurge la tăierea acestora. Dacă urmează această procedură, orice instanţă le va da „fugarilor“ câştig de cauză, în ciuda hotărârii de Consiliu Local care interzice debranşarea.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online