Botoşani: Grădiniţele de vară, un lux pentru părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vara aceasta, părinţii încearcă să-şi „plaseze“ prichindeii bunicilor, rudelor de la ţară, sau chiar vecinilor.

Angajaţii grădiniţelor sunt lunile acestea în „şomaj tehnic“, spre deosebire de anii precedenţi când nu mai făceau faţă cererilor. În prezent, există cinci grădiniţe din municipiu care asigură permanenţa pe timpul verii, însă acestea au rămas pustii.


„Sunt foarte puţini copii care vin. Nu avem nicio grupă care să aibă program prelungit. S-a înregistrat o scădere de vreo doi ani încoace. Anul acesta nu cred că avem mai mult de două grupe pe tot oraşul“, a declarat inspectorul şcolar Mihaela Huncă.

Pe primul loc concediul, apoi educaţia copiilor
Educatoarele se cam plictisesc. „În prima săptămână nu a venit niciun copil, nu a sunat niciun părinte. Noi suntem la program, aşteptăm, dar nimeni nu s-a interesat“, a declarat educatoarea Olguţa Damian, de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9.

Constanţa: Grădiniţele de vară, deschise şi în august

Aceasta spune că părinţii preferă să facă economii pe timp de vară sau, dimpotrivă, vor să se distreze. Iar primul „capitol bugetar“ sacrificat este grădiniţa. „Cei care mai au ceva bani preferă să plece în concediu şi atunci nu-şi mai lasă copiii la noi“, a precizat Olguţa Damian.

Alternativele gratuite
Părinţii au găsit şi câteva soluţii fără bani pentru supravegherea copiilor pe timpul vacanţei de vară. Cei care au rude la ţară şi-au trimis deja prichindeii să petreacă vacanţa acolo.

„Ceilalţi apelează la rudele care stau acasă sau se cuplează mai multe familii şi-şi iau pe rând concediu pentru a supraveghea copiii“, a declarat Ionela Ciuştea, una dintre mămicile care au îmbrăţişat acest sistem. O altă soluţie este „trocul“. „Nu am unde să-mi las copilul şi am apelat la o vecină care este în concediu de creşterea copilului. Stă la ea şi o mai ajut eu cu alimente“, spune Cristina Olaru, o tânără mămică.

O zi la grădiniţă costă 6,5 lei
În următoarele două săptămâni primesc copii grădiniţele 4, 6, 22, 23, precum şi cea a Liceului „Nicolae Iorga“. Costul pentru o zi într-o grădiniţă de stat este de 6,5 lei. În cazul în care într-o grupă nu se strâng 20 de copii, părinţii nu vor plăti nimic, însă micuţii vor avea parte de program doar până la prânz şi fără mese.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €