Botoşani: Doar 11% din populaţia judeţului munceşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Restul botoşănenilor, aproximativ 400.000 de persoane, trăiesc din ajutoare şi indemnizaţii de la stat. Traiul zilnic al celor care n-au de lucru este asigurat şi de banii trimişi de rudele lor plecate în străinătate.

Situaţia economică a judeţului Botoşani este una catastrofală potrivit Institutului Naţional de Statistică. În luna decembrie a anului trecut, doar 11% dintre botoşăneni erau salariaţi. Astfel, din cei 447.107 locuitori ai judeţului, doar 49.236 muncesc şi contribuie la susţinerea bugetului judeţului.

„Doar în municipiul Botoşani poţi întâlni pe stradă mai multe persoane angajate decât cele fără ocupaţii. În celelalte oraşe ale judeţului, doar jumătate din persoanele active sunt şi salariate, iar în comune şi sate, ponderea este net favorabilă celor fără ocupaţie“, a declarat Ioan Timofte, agent comercial.

„Este încurajată lenea“

Îngrijorător este că numărul salariaţilor scade constant. Astfel, în 2010 erau angajaţi cu aproximativ 5.000 de persoane mai puţin decât în 2009. Explicaţia conducerii judeţului este proasta gestionare a fondurilor direcţionate către asistenţa socială.

„Primăriile din judeţ au învăţat oamenii să stea acasă cu legea 416. Ei îi plătesc degeaba şi aceştia stau şi taie frunze la câini. Ei trebuie puşi la muncă, dar au fost demarate şi controale pentru a se vedea cum sunt acordate aceste ajutoare sociale“, a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Cei aproape 50.000 de angajaţi nu au cum să susţină financiar restul populaţiei doar prin contribuţiile lunare. În Botoşani sunt aproape 120.000 de pensionari şi 150.000 de persoane asistate social, persoane ce primesc alocaţii de stat pentru copii, alocaţii de plasament, indemnizaţii de creştere copil şi ajutoare de încălzire a locuinţei. La acestea se adaugă şi 5.000 de persoane ce primesc venitul minim garantat.

„Ne vom descurcăm în continuare“

„Ne situăm cu plata acestor ajutoare pe ţară pe un loc mediu, şi ca număr şi ca plăţi. Deşi înainte eram percepuţi ca un judeţ unde veneau cei mai mulţi bani pentru plata ajutoarelor sociale, acum ne depăşeşte judeţul Vaslui“, a precizat Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.

Cu toate că pe hârtie situaţia este una dezastruoasă, botoşănenii nu sunt atât de speriaţi. „Cei care au rude la ţară mai iau de acolo de mâncare. Alţii au rude plecate la muncă în străinătate şi primesc de acolo ajutor în bani. Cei care au pământ se ocupă de agricultură şi creşterea animalelor. Aşa cum ne-am descurcat până acum, aşa ne vom descurca şi în continuare“, este de părere Maria Acasandrei, casnică.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online