Botoşăneanul condamnat fără vină a fost achitat de francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Murariu e fericit că s-a făcut dreptate în cazul său şi va cere daune statelor francez şi român

Magistraţii au recunoscut că au comis o eroare judiciară în cazul lui Marius Murariu, arestat pentru 110 zile. Bărbatul va da în judecată statele francez şi român pentru daune.

Botoşăneanul Marius Murariu (32 de ani) a aflat sentinţa Tribunalului din Lille (Franţa) miercuri. El a fost judecat în lipsă deoarece nu a avut bani să-şi plătească drumul până în Franţa la procesul său. „Am aflat miercuri dimineaţă că am fost declarat nevinovat. Cu o zi înainte am stat ca pe ace şi am căutat informaţii despre procesul meu pe internet. Am vrut să sun avocatul din Franţa, dar, neştiind limba, nu am mai luat legătura cu el. Mă bucur că în sfârşit s-a făcut dreptate şi le mulţumesc tuturor celor care
m-au ajutat să dovedesc că nu sunt vinovat“
, a spus Marius Murariu.

Şi-a pierdut paşaportul

Justiţia franceză l-a declarat nevinovat pe botoşănean în baza unei contraexpertize ADN şi a obligat statul să plătească onorariile avocatului Julien Bensoussan, care l-a apărat pe român în proces. În baza sentinţei Tribunalului din Lille, Marius Murariu vrea să deschidă acţiuni în instanţă împotriva statului francez şi român şi să ceară daune morale şi materiale pentru cele 110 zile petrecute pe nedrept în închisoare.
„La sfârşitul săptămânii mă voi consulta cu clientul meu şi vom stabili de comun acord ce daune vom solicita. Vă asigur că pretenţiile materiale vor fi consistente pentru că am descoperit că au fost comise mai multe erori judiciare grave“, a declarat avocata Daniela Lungu.

Vrea să plece înapoi la muncă în Italia

Şirul erorilor judiciare a pornit de la faptul că bărbatul şi-a pierdut paşaportul în urmă cu şapte ani. O persoană străină i-a găsit documentul şi de atunci s-a folosit de numele botoşăneanului când era prins de poliţia franceză că încalcă legea. Astfel, fără să ştie, Marius Murariu are chiar mai multe condamnări pe numele lui în Franţa.

„Vom lua legătura şi cu avocatul francez Julien Bensoussan, care l-a reprezentat pe Marius la proces. Domnul avocat Bensoussan a descoperit că instanţele franceze au pronunţat mai multe condamnări pe numele lui Marius Murariu pentru fapte pe care acesta nu le-a comis. O persoană care i-a furat identitatea şi s-a folosit de ea a şi executat chiar o pedeapsă în Franţa, sub numele de Marius Murariu. Este extrem de grav ce s-a petrecut şi probabil vom deschide mai multe acţiuni separate şi vom cere daune materiale“, a completat Daniela Lungu.

Una din dorinţele imediate ale lui Marius Murariu este ca patronul la care a lucrat în Italia să afle că este nevinovat şi să îl cheme înapoi la muncă. Reamintim că bărbatul, deşi nu a călcat niciodată în Franţa, a fost acuzat pentru comiterea mai multor jafuri în această ţară. Tânărul a fost extrădat de autorităţile române şi condamnat la închisoare de cele franceze în baza unor probe neconcludente care ulterior au fost contestate de un avocat francez ce s-a oferit să-l apere pe român

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi