Victor Ştir a plătit libertatea de a călători cu 14 luni din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă colindând Europa. Prima ieşire din ţară, la 19 ani, a plătit-o însă scump, cu un an şi două luni de închisoare după ce autorităţile iugoslave l-au  returnat înapoi în Republica Socialistă România

Administrator al micului său magazin dintr-un cartier al Bistriţei, Victor Ştir spune despre sine că a fost, timp de 20 de ani de profesie aventurier. Dorul de ducă l-a prins din adolescenţă, şi crede că totul i s-a tras de la cărţile de aventuri pe care le devora. În 1986, la 19 ani a trecut graniţa către Iugoslavia în miez de noapte împreună cu trei prieteni şi s-a predat în Belgrad, autorităţilor din ţara vecină. N-a avut noroc şi după două luni de lagăr, sârbii l-au trimis înapoi în ţară. Îşi aminteşte şi acum episodul: „ne-au trezit noaptea, cam pe la ora două şi ne-au aliniat în faţa clădirii, apoi ne-au strigat pe nume , aşa fără niciun criteriu. Toţi cei strigaţi pe nume am fost trimişi înapoi, restul au rămas. Am fost îmbarcaţi în trei autocare şi aşa am fost trimişi pese graniţă. Niciunul dintre noi nu era mai bătrân de 26 de ani ", îşi aminteşte bărbatul. Coşmarul însă, abia avea să înceapă.Timp de trei luni cât a rămas pe arest în Timişoara, bătaia era metoda preferată de anchetă: „Cel mai rău a fost cu bătaia la tălpi, de pe urma cărora m-am ales cu ligamentele la piciorul stâng distruse, câteva săptămâni nu m-am putut încălţa deloc.  Ne băteau fără motiv, aşa de dragul bătăii. Imi spuneau: cum te cheamă mă, Victor? Eu ştiu că te cheamă Ion. Şi dădeau", povesteşte bărbatul, a cărui picior nu s-a mai vindecat complet niciodată. Pentru isprava cu trecutul graniţei a primit două condamnări: una pentru trecerea frauduloasă de 2 ani şi o alta pentru trafic de metale preţioase, de 4 ani : „aveam la gât un lanţ de aur cu medalion şi un inel pe deget. Anchetatorii au spus că fac trafic şi mi-au mai deschis un proces" , îşi aminteşte Ştir . După gratii a stat un şi două luni, pentru că la recurs a obţinut o pedeapsă mai blândă.

Chemat lunar la apel

Ieşirea din închisoare nu a însemnat însă nici pe departe finalul problemelor. Lună de lună, până în decembrie 1989  a fost obligat să se prezinte la Securitate pentru a-şi  confirma prezenţa în oraş. Apoi a fost obligat să se angajeze în termen de trei luni de la ieşirea din închisoare, în caz contrar , ar fi putut ajunge înapoi, graţie unui aşa numit decret 153. „Am avut noroc că m-am angajat la timp la o cooperativă meşteşugărească", povesteşte Ştir.  În primle luni din 1990 dorul de ducă l-a cuprins din nou. A plecat iniţial în Germania, apoi a ajuns la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia datorită unui bilet câştigător la loz în plic, cumpărat din România. Mai mult de 10 ani, din 1993 până în 2004 a locuit în Italia.  A muncit de toate, de la lucrul cu ziua până la magazioner sau angajat de muzeu. Cele mai frumoase amintiri le are din Firenze , unde a fost angajat al Muzeului de Artă şi a ajuns să însoţească transporturile din schimburile expoziţionale cu alte muzee ale lumii:„Aşa am ajuns să vizitez Luvrul dar şi Muzeul din Saint Petersburg şi multe altele", povesteşte bistriţeanul. Din 2004 Victor Ştir s-a stabilit la Bistriţa, unde gestionează o mică afacere de familie.

Profil

Născut: 25.03. 1967

Studii: Liceul Electrotehnic Timişoara 1985

Familie. Căsătorit, o fetiţă de 4 luni

Ce-i place: se declară un cititor pasionat de la cărţi poliţiste până la beletristică, ieşirea în aer liber şi pescuitul. Pasionat de sport, urmăreşte în egală măsură fotbalul şi tenisul

Ce nu-i place: minciuna, promisiunile fără acoperire. Detestă politica şi spune că partidele sunt , fără excepţie, singurele organizaţii cu drept legal de furt

Întrebare şi răspuns:

Ce planuri de călătorie ţi-ai mai făcut?

Cred că mi-aş dori să văd cândva Thailanda. Cu călătoriile m-am cam oprit, acum mi-aş dori mai degrabă să mă retrag la ţară, să-mi fac o mică fermă. Să cresc animale şi să cultiv legume sănătoase, pentru consumul familiei

Mai multe pentru tine:
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora