Viaţa de film a lui Tănase Todoran, martirul care a fost tras pe roată la 104 ani pentru că şi-a cerut libertatea şi nu a renunţat la religia sa
0Povestea de viaţă a lui Tănase Todoran ar putea cu uşurinţă să inspire un film. A fost soldat devotat la curtea imperială de la Viena, a susţinut răzvrătiţii din Maramureş şi a ajuns să fie tras pe roată la venerabila vârstă de 104 ani pentru că şi-a cerut libertatea şi nu a renunţat la religia sa.
Nenumărate poveşti şi legende circulă în legătură cu Tănase Todoran, unul dintre cei mai importanţi martiri pe care îi are zona Năsăudului. Potrivit unor legende, acesta avea 140 de ani atunci când şi-a pierdut viaţa, nu din cauze naturale, ci tras pe roată de autorităţile habsburgice.
Potrivit variantei care se apropie cel mai mult de adevăr, Tănase Todoran s-a născut în localitatea Bichigiu în anul 1659 şi a murit executat în 1763, la 104 ani. Pe când era în floarea vârstei, Tănase s-a înrolat în armata imperială, slujind în regimentul Principele Carol, cu garnizoana în zona Vienei.
Istoricul Ironim Marţian, spune în materialele dedicate lui din Revista Bistriţei că după 11 ani petrecuţi la Curtea Imperială, năsăudeanul, dezertează şi se întoarce în Transilvania, unde se alătură cetei de răzvrătiţi a lui Pintea Viteazul, un vestit erou al Maramureşului, devenind unul dintre căpitanii acestuia. După moarea lui Pintea, Tănase Todoran se îndreaptă spre Moldova, unde se înrolează în oastea domnitorului Mihail Racoviţă, slujind acolo câţiva ani.
Presiunile şi persecuţiile pornite de habsburgi împotriva românilor pentru a-i convinge să-şi schimbe religia, îl determină pe Tănase Todoran să renunţe la viaţa liniştită din Moldova şi să se întoarcă în Ardeal.
Ţinut captiv în Turnul Dogarilor şi eliberat din cauza vârstei înaintate
Odată întors în Transilvania, Tănase Todoran este reţinut şi închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. Acesta este însă eliberat în 1750, pe când avea 87 de ani, din cauza vârstei înaintate.
După eliberare, acesta se implică activ în viaţa socială a văii Someşului, fiind până în 1758 judele satului natal. Importanţa atribuită libertatea, dar şi dragostea pentru credinţa ortodoxă l-au determinat pe Tănase Todoran să se răzvrătească chiar şi la 104 ani.
În 10 mai 1763 acesta a organizat o răscoală, chiar atunci când generalul Buccow şi doi episcopi urmau să facă inspecţia trupelor de grăniceri concentrate pe platoul Mocirla din Salva, prilej cu care trebuiau sfinţite steagurile şi depus jurământul de credinţă militar.
În timpul depunerii jurământului, în faţa frontului a apărut Todoran, care s-a adresat reprezentanţilor Curţii de la Viena:
„De doi ani suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobani, dăm dare, facem slujbe cătăneşti: copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem niciun drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ni-o ciufulească tisturile. Jos cu armele! Alungaţi afară păgânii dintre hotarele voastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la împărătească, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci nu, odată cu capul!” (dezvăluie Ironim Marţian în Revista Bistriţei)
Această afirmaţie i-a adus lui Tănase Todoran o sentinţă necruţătoare pe 12 noiembrie 1763: frângerea cu roata. Alţi trei fruntaşi au fost condamnaţi la moarte prin ştreang şi încă 15 pedepsiţi să treacă de 20 de ori printre loviturile de verigi aplicate de 300 de soldaţi. Chiar şi la aflarea sentinţei, martirul a declarat: „nu regret de a suferi moarte pentru dreptate”.
La un an de la revoltă, în martie 1764 a fost emisă acea „carte” cerută de Todoran, prin care se garanta libertatea grănicerilor, se renunţa la obligativitatea de a lupta la mii de kilometri departare de casă şi li se oferea posibilitatea grănicerilor de a fi numiţi ofiţeri ai regimentului.