Proiectele europene le dau bătăi de cap primarilor bistriţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul a tras linia investiţiilor europene şi a anunţat : nu vrea să mai prindă nicio primărie în judeţ fără finanţări UE. Primarii s-au plâns în schimb că birocraţia îi sufocă inclusiv după ce au semnat proiectele

Primăriile din Bistriţa-Năsăud au reuşit să acceseze anul trecut  73 de proiecte dintr-un total de 100 depuse pe fonduri europene, majoritatea pe măsurile 322  şi 125 iar valoarea totală a proiectelor finanţate depăşeşte 283 de milioane de euro.  

Majoritatea banilor merg către proiecte de infrastructură locale, dar şi pe drumuri forestiere, iar şantierele de investiţii sunt deschise sau vor fi inaugurate în acest an. Cu tot numărul mare de finanţări există comune, printre care Feldru care n-au prins niciun ban, iar cei care au câştigat proiecte se plâng de birocraţie. Prefectul Cristian Florian le-a cerut imperativ primarilor să facă ce ştiu şi să câştige proiecte : „nu vreau să mai văd nicio primărie în 2013 fără proiecte în lucru", le-a cerut prefectul.

Reclamaţii pe bandă rulantă

 Primarii bistriţeni s-au plâns astăzi la o şedinţă convocată de Prefectură că sunt îngropaţi de birocraţie şi plătesc penalităţi din bugetul local din pricina întârzierii cu care funcţionarii de la Agenţiile de dezvoltare le procesează diferitele acte la proiectele câştigate . „Aşteptăm şi câte 60 de zile chiar şi după semnarea contractelor la Agenţia de la Satu-Mare, asta după ce aşteptam numere de înregistrare şi avize la Bistriţa. În timpul ăsta noi plătim penalităţi din buget.Este infiorător ce se întâmplă ", s-a plâns primarul din Maieru, Vasile Borş , susţinut de vocile tuturor celorlalţi primari.  Prefectul Florian le-a recomandat să pună mâna pe telefon şi să reclame orice exces birocratic :„lucrurile acestea se rezolvă, spune-ţi-ne nouă când aveţi probleme sau sunaţi la agenţii să urgenteze", a sunat recomandarea prefectului. Primarul din Telciu, Sever Mureşan a venit cu o altă sugestie: „propun să le trimitem agenţiilor de dezvoltare şi tuturor celor care ne pun întârzie proiectele notificări în scris. Dacă nu se sperie, măcar noi vom fi acoperiţi în acte", a sugerat prmarul din Telciu. Primarul din Romuli, Ioan Moniţa a reclamat obtuzitatea administraţiei Parcului Munţii Rodnei: „avem zeci şi sute de hectare acolo o mulţime de comune, dar orice proiect este blocat, pentru că cei din administraţie nu ne lasă să facem nimic, nici măcar să împădurim", s-a plâns Moniţa.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei