O femeie a ajuns la spital după ce a suferit arsuri pe mâini și față, din cauza unei afumători

0
Publicat:

O femeie de 35 de ani comuna Dumitra, Bistrița Năsăud, a fost transportată la spital după ce a suferit arsuri la față și pe mâini, din cauza unei afumători.

FOTO: Shutterstock

Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, a fost afectată o suprafaţă de circa 20 mp (afumătoare şi izolaţia casei) la gospodăria unde a izbucnit incendiul, respectiv 4 mp dintr-o anexă situată în apropiere, aflată în proprietatea unui vecin.

O femeie în vârstă de aproximativ 35 de ani (proprietar) a fost transportată la CPU Năsăud cu arsuri de gradul I şi II la nivelul membrelor superioare şi al feţei, conştientă şi cooperantă", a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

Într-o declarație de presă, ISU Bistrița-Năsăud a anunțat că, în această minivacanță de la începutul anului, au fost înregistrate 11 incendii, dintre care unele au fost provocate de folosirea necorespunzătoare a afumătorilor.

„Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor a continuat să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului 11 incendii, care au avut drept cauze, coșurile de fum deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, exploatarea necurăspunzătoare a afumătorilor, precum și scurtcircuitele electrice generate de cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător. 

Este extrem de important ca toți cetățenii să fie partenerii eforturilor pe care autoritățile le depun constant, astfel încât climatul de securitate în rândul comunităților să fie asigurat în cele mai bune condiții”, a explicat sursa citată.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea