Materiale revoluţionare care se autodezinfectează, testate la spitalul din Bistriţa: omoară orice bacterie timp de 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Materialul în cauză se autodezinfectează şi se curăţă de eventualele bacterii preţ de 10 ani

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa testează de două săptămâni materiale care au proprietatea de a se dezinfecta singure. Este vorba despre un material plastic care, pus pe uşi şi pe balustradă, împiedică infectarea bolnavilor cu diverse bacterii. Materialele în cauză omoară orice bacterie timp de 10 ani.

O tehnologie revoluţionară, care a apărut pe piaţa europeană în urmă cu câteva luni, este testată de două săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa. Este vorba despre materiale capabile să se autodezinfecteze singure. 

Practic, acestea sunt din plastic şi sunt amplasate pe locurile cel mai des atinse de pacienţi şi medici: uşi şi balustrade. La o primă vedere, nici nu-ţi dai seama că balustrada sau uşa respectivă are ceva deosebit. Acest material se autodezinfectează fără ajutor 10 ani. 

„Este vorba despre un material plastic care are în compoziţie un compus dezinfectant. Dacă priviţi suprafaţa respectivă nu vedeţi vreo diferenţă. Acum două săptămâni am primit prima mostră şi am testat-o în laborator: am supus-o unor culturi de bacterii, iar după trei zile am făcut proba. Am rămas surprinşi când am văzut că toate rezultatele erau negative. Suprafaţa a omorât bacteriile, eliminând astfel riscul infectării”, explică Gabriel Lazany, directorul administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Deocamdată, materialele respective, care au fost inventate tocmai în Franţa, sunt doar în probe. Cu toate acestea, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa ia în calcul achiziţionarea acestor materiale şi dotarea Secţiei de Infecţioase cu ele. Alegerea secţiei nu a fost întâmplătoare, aceasta fiind zona cea mai expusă infectării cu diferite bacterii.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa vrea să acceseze fonduri europene pentru achiziţia acestor materiale. Directorul executiv nu a dezvăluit suma la care s-ar ridica această investiţie revoluţionară. Spitalul din Bistriţa este primul din ţară care testează aceste materiale. 

„Părerea mea este că în doi ani am putea avea aceste materiale în spital, dacă totul merge bine şi se obţine finanţarea”, completează Gabriel Lazany. 

Mai mult, directorul executiv al spitalului a dezvăluit faptul că francezii care produc acest material lucrează şi la o răşină specială, cu aceleaşi proprietăţi. Aceasta ar fi dedicată pardoselilor din spitale. 

Vă mai recomandăm:

Fizicianul român care a revoluţionat lumea ştiinţei cercetează tehnologii de „Star Trek“: „În cel mult zece ani vom putea deveni invizibili“

Povestea elevului care revoluţionează robotica. Ultima invenţie: robotul care găseşte victimele după cutremur

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort