Ioan Şomodean este îndrăgostit de motoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Şomodean

Este un împătimit al sporturilor pe două sau pe patru roţi, făcând mereu performanţă. Nici măcar accidentele nu l-au împiedicat să-şi exploateze la maximum pasiunea şi să se bucure de adrenalină.

Ioan Şomodean a fost pasionat de maşini şi motociclete încă din copilărie. La vârsta de 18 ani i s-a împlinit primul vis: a reuşit să-şi achiziţioneze prima motocicletă. „Primul motor l-am avut prin 1984. Era o Mobră S50. După aceea mi-am luat un CZ Sort, pe care l-am modificat într-un uscător de bloc şi am pornit la drum. Cu aceea motocicletă am colindat toată ţara. Ştiu că atunci era destul de greu să faci rost de benzină. Era la raţie: primeam 10 litri pe lună, dar mă descurcam", povesteşte Ioan.

În următorii ani a schimbat mai multe motociclete şi maşini, iar, în 1999, a văzut pentru prima dată motocicletele de teren, care i-au plăcut atât de mult şi cărora le-a rămas fan. „ Atunci am fost pentru prima dată la o întâlnire a motocicliştilor la Cluj şi, chiar în vremea aceea, apăruseră în România motocicletele enduro. M-am urcat atunci pe un KTM şi, după câteva zile, după ce m-am întors acasă, mi-am achiziţionat şi eu una", povesteşte sportivul. Un an mai târziu, Ioan Şomodean avea să urce pentru prima dată pe podiumul unui campionat naţional de enduro ocupând locul al III-lea.

Nu l-au speriat accidentele

Cum motocicleta este unul dintre cele mai periculoase mijloace de transport care, pe lângă adrenalină, poate să îţi aducă şi oase rupte, bistriţeanul Ioan Şomodean a avut ghinionul de a trece şi prin aşa ceva. Nu s-a descurajat, însă, şi a continuat să mergă cu motocicleta şi să participe la compeţii, uneori nefiind recuperat de tot. „În 2000, chiar de Crăciun, am avut un accident. Făceam un antrenament la Livezile şi am fost puţin neatent: am lovit buza unui gropi şi mi-am rupt piciorul drept. Au urmat mai multe luni în ghips şi o perioadă lungă de recuperare, dar iubesc atât de mult motoarele, încât nu m-am putut abţine. Imediat după ce mi s-a luat ghipsul jos, m-am urc pe motor. Patru ani mai târziu, am avut un alt accident, de această dată unul foarte grav. Eram în concursul Braşov-Litoral şi am căzut de pe motocicletă, având  120  de km la oră. Am fost mai multe minute în comă, mi-am rupt nasul, degetele, un picior, clavicula şi alte cele, dar nici acest accident nu m-a făcut să renuţ", mai spune el.

Cea mai importantă cupă

Deşi a concurat mereu pentru a ajunge pe podium, Ioan Şomodean este foarte mândru de faptul că a reuşit să obţină într-un concurs cupa „Team Spirit", una dintre cele mai importante distincţii pentru un sportiv. „Cea mai valoroasă cupă pentru mine este cupa  Team Spirit pe care am obţinut-o în timpul unui concurs

în care, după şase zile de competiţie, eram pe locul trei, iar concurentul de pe locul întâi a căzut şi şi-a spart GPS-ul. Deşi puteam să merg liniştit mai departe şi să câştig cursa, m-am oprit şi i-ai dat un GPS pentru că aveam două. Am vrut să am cu cine să mă bat pentru locul întâi. Am pierdut aceea cursă,  dar am câştigat această cupă care este mai presus de locul întâi", povesteşte sportivul, cu mândrie.

Întrebare şi răspuns

De ce este nevoie pentru a face performanţă în sportul cu motoare?

De antrenament, adrenalină, motocicletă bună şi bani. Pentru că la moto, dacă vrei să paticipi, trebuie să ai bani: de cazare, de transport, de consumabile pentru motor, de multe multe altele. Dacă nu ai, nu îţi dă nimeni. Nu poţi concura, nu poţi face performanţă.

Ce-i place

„Nu  pot să zic că îmi place altceva la fel de mult ca motoarele. Îmi place să merg la pescuit, însă nu prea găsesc timp", mai spune sportivul.

Ce nu-i place

Nu îmi place că în România, în afară de fotbal, niciun sport nu primeşte susţinere din partea statului. Bugetul pentru sport ar trebui împărţit în funcţie de performanţe, nu după cum au chef unii sau alţii", este de părere Ioan  Şomodean.

Profil

Născut: 6 mai 1966

Studii: Zece clase

Ocupaţie: om de afaceri

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €