FOTO Bărbat dispărut din toamna anului trecut găsit mort sub un pod de către deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, deţinuţii Penitenciarului Bistriţa, care participau la curăţenia de primăvară, au făcut o descoperire macabră pe vechea şosea de centură a municipiului. Într-un şanţ pe care îl igienizau, sub un pod, au găsit cadavrul în putrefacţie al unui bărbat de 65 de ani.

Cadavrul a fost descoperit de către deţinuţii Penitenciarului Bistriţa, care participau la curăţenia de primăvară. Acesta a fost găsit într-un şanţ cu apă de 20-30 centimetri, sub un pod, pe strada Gheorghe Bozga. Ironia sorţii, pe bărbat în cheama Ioan Bogza, numele său de familie fiind asemănător cu numele străzii pe care a fost găsit.

Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, era din Mureşenii Bârgăului. Acesta nu avea soţie sau copii, ducându-şi traiul pe Valea Bărgăului şi în Bistriţa unde obişnuia să cerşească, potrivit nepotului său care l-a şi identificat la morgă.

„Nu l-am mai văzut din septembrie anul trecut. Am anunţat postul de Poliţie din Tiga Bârgăului că nu-l găsim. L-au găsit ei tot în toamnă în Bistriţa, dar m-am dus şi l-am chemat acasă şi nu a vrut să se întoarcă ”, precizează nepotrul bărbatului.

Se pare că bărbatul obişnuia şi să consume băuturi alcoolice şi să doarmă pe unde apuca, inclusiv în aer liber, motiv pentru care poliţiştii nu exclud posibilitatea ca acesta să fi adormit în locul în care a fost găsit.

Asupra sa bărbatul avea actele de identitate, care au permis şi identificarea sa, mai multe portofele, dar şi mai multe rânduri de haine şi o căciulă. Potrivit legiştilor, bărbatul este decedat de cel puţin o lună.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud spun că din primele informaţii, bărbatul nu prezintă urme de violenţă, însă nu se cunosc încă circumstanţele în care acesta şi-a pierdut viaţa.



Vă mai recomandăm:

Accident rutier cu un mort şi patru răniţi pe DN15A

FOTO Un biciclist a fost lovit mortal de un şofer beat

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete