Cum s-a folosit Mihai Viteazul de familie pentru a-şi păstra funcţia. Domnitorul „a împrumutat“ pe rând duşmanilor soţia, fiul şi fiica
0Mihai Viteazul s-a folosit din plin de familie pentru a-şi tempera duşmanii, a-şi îndeplini obiectivele şi a-şi păstra puterea. Acesta şi-a oferit familia, soţia, fiica şi fiul moştenitor habsburgilor, otomanilor şi chiar şi polonezilor.
Mihai Viteazul a fost căsătorit cu Stanca, născută la mijlocul secolului al XVI-lea şi decedată în 1603. Împreună cu Stanca, Mihai Viteazul a avut doi copii, pe Nicolae Pătraşcu (a trăit în perioada 1584 -1627), şi pe Florica (a trăit în perioada 1585 -1628 sau 1629).
Pe parcursul domniei sale, care s-a întins pe 8 ani, Mihai Viteazul s-a folosit de nenumărate ori de familia sa în relaţiile diplomatice. Complexitatea de jocuri diplomatice la care a apelat l-au obligat pe Mihai Viteazul la o politică „elastică” în care a fost nevoit să investească totul, inclusiv familia.
Obligaţia de a trimite ca ostatic un membru al familiei, în special moştenitorul, sau chiar familia în întregime nu este o practică nouă în istorie, fiind binecunoscută în întreaga lume.
Promisă multora, familia domnitorului a ajuns doar în Transilvania
Deşi Mihai Viteazul şi-a promis familia mai multor puteri, copiii şi soţia au ajuns doar în Transilvania, domnitorul asigurându-şi astfel securitatea în zilele ridicării antiotomane. Prizonieratul este de fapt un „domiciliu obligatoriu”, mult mai permisiv decât prizonieratul.
Mihai Viteazul îşi promite fiul şi turcilor, aceştia susţinând într-o scrisoare că în schimbul moştenitorului va fi confirmat în scaunul Ţării Româneşti, cu drept de succesiuni. Acesta şi-a promis fiul şi polonezilor, cărora a fost dispus să îşi ofere moştenitorul şi fiica inclusiv pentru căsătorie. Regele refuză însă propunerea domnitorului muntean de a trimite pe fiul său ostatic.
Potrivit istoricului Radu Mârza, care oferă acestui subiect un studiu amplu în Revista Bistriţei, propunerile lui Mihai Viteazul erau pur speculative, acesta dorind doar să abată atenţia „partenerilor” diplomatici de la intenţiile sale reale.
„Privind în ansamblu problematica trimiterii de ostatici la partenerii de relaţii diplomatice, constatăm că Mihai Viteazul a reuşit să evite acest sacrificiu care, odată făcut, i-ar fi modificat semnificativ politica externă. În relaţiile cu Transilvania principilor Sigismund şi Andrei Bathory, cu Înalta Poartă, cu Polonia şi, până în toamna anului 1600 cu Habsburgii, Mihai Viteazul a inclus frecvent propunerea de trimitere ca gaj a familiei sale, fără a fi aplicat-o vreodată”, precizează istoricul Radu Mârza.
Această practică era intens criticată de soţia domnitorului, care spunea că Mihai Viteazul ducea o viaţă fără frică de Dumnezeu şi că e o minune că pământul nu l-a înghiţit până acum. Mai mult, aceasta i-ar fi prezis inclusiv pieirea.
Există informaţii că familia domnitorului a fost tratată prost în Transilvania, dar şi că libertatea lor era destul de mare, fiul lui Mihai Viteazul interesându-se printr-un sol de starea tatălui său.