Cum ne poate zădărnici Crăciunul tristeţea apărută din senin. O banală reclamă TV poate declanşa depresia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mulţi aşteaptă sărbătorile de iarnă cu sufletul la gură, sunt multe cazuri în care Crăciunul şi Revelionul provoacă tristeţe severă. Este cazul celor care nu au posibilităţi financiare, care au trecut printr-o despărţire sau pur şi simplu sunt singuri de sărbători.

În ciuda faptului că sărbătorile se petrec în familie şi sunt asociate mai mereu cu veselia, bucuria şi fericirea, există situaţii în care persoanele singure în special se simt triste. Cum poate fi combătută această tristeţe care-şi poate face apariţia de Crăciun.

„Cea mai mare nevoie pe care o au aceste persoane este să simtă că nu sunt singure, că sunt dorite. Tot ceea ce se întâmplă în jurul lor: nebunia cumpărăturilor, reclamele de la TV în care familiile fericire sunt aşezate în jurul unui brad sau a unei mese îmbelşugate râzând, adânceşte şi mai mult starea depresivilor, gândindu-se că ei nu vor ava vreodată asemenea atmosferă, pentru că sunt neorite, lipsite de importanţă pentru cei din jur”, explică psihologul Daniela Dragne-Macarie. 

Aceasta spune că nu există un „buton” care să anuleze starea persoanei depresive, însă ceilalţi o pot ajuta prin gesturile lor, arătându-i că nu este singură, că este dorită şi valoroasă pentru ceilalţi. 

„Luând în considerare faptul că multe peroane îşi percep propria valorizare în funcţie de anumite comportamente, o altă modalitate de distragere de la starea depresivă o constituie implicarea acestora în acţiuni caritabile, acţiuni prin care aceste persoane cunosc oameni care sunt într-o situaţie mai dificilă decât a lor. Aceste acţiuni pot să ofere sentimente de împlinire, iar persoanele implicate să se simtă valoroase prin ajutorul acordat celor necăjiţi, să conştientizeze multe aspecte din viaţa lor, să descopere faptul că mai sunt persoane cu nevoi neîmplinite, care înfruntă probleme şi nu se lasă copleşite de lipsuri”, completează psihologul.

De asemenea, putem să ne concentrăm mai mult pe activităţi care ne fac plăcere: plimbări în aer liber, lectură, vizionarea unui film şi mai puţin pe nefericirea noastră. 

Ce determină tristeţea de sărbători?

Potrivit psihologului, tristeţea de sărbători apare în cazul persoanelor singure, fără prieteni sau familia aproape sau în cazul celor care au pierdut o persoană dragă, prin despărţire sau deces. 

De asemenea, tristeţea de sărbători poate să apară şi în cazul celor care se confruntă cu probleme financiare şi nu reuşesc să se bucure de mesele bogate şi cadourile aduse de Moş Crăciun. 

„Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, a dăruirii sufleteşti. Dăruieşte-le celorlalţi ceea ce-ţi place să ţi se ofere. Dăruieşte-le atenţie, valorizare iubire. Poate cineva cunoscut vouă a pierdut o persoană dragă, iar asta se resimte puternic de sărbători. Este nevoie să-i arătaţi acestei persoane că nu este singură, printr-un telefon sau făcându-i o invitaţie la masa voastră. Orice ajutor pentru aceste persoane este binevenit pentru a trece cu bine de sărbătorile de iarnă, după care, evident, este necesară intervenţia unui specialist”, completează Daniela Dragne-Macarie. 

Vă mai recomandăm:

Cu Moş Crăciun la psiholog. Este benefic sau nu pentru copii mitul bătrânului darnic? Explicaţia specialiştilor

Sunteţi trişti când plouă sau e urât afară? De ce este doar un mit meteodependenţa - explicaţiile psihologilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online