Cum era tratată femeia în anii 1800: educaţia şi-o plătea din buzunarul propriu, era remunerată mai prost ca bărbatul şi nu avea dreptul să voteze

Cine-ar fi crezut că în 1800 femeile care doreau să facă liceul şi să meargă la facultatea erau nevoie să-şi plătească studiile din propriul buzunar? De asemenea, acestea erau mai prost plătite decât bărbaţii, nu aveau dreptul să ceară stabilirea paternităţii, iar de vot nici nu se putea pune problema.

Încă de la finalul anilor 1800, mai multe organizaţii de femei au avut drept scop apărarea şi promovarea drepturilor femeilor şi egalizarea juridică a statutului celor două sexe. Situaţia din acele vremuri este descrisă de una dintre feministele convinse ale acelor ani, Calypsa Botez:

„Noi, româncele, prin Codul Napoleon, care ne cârmuieşte suntem clasate... între copii, minori, nebuni şi idioţi. Nu ne putem administra bunurile, nu putem face niciun act fără autorizaţia bărbatului, nu ne putem creşte copiii cum vrem, nu putem dispune de niciun lucru din casa noastră după voie, căci legea presupune că în casa în care este un bărbat, totul este al lui. Într-un cuvânt femeia se mişcă numai după bagheta magică a autorităţii maritale”.

Acest lucru este confirmat şi de căre „Liga Femeilor din România”, înfiinţată în 1894, după cum arată istoricul Ligia Dănilă, care a dedicat acestui subiect studiul „Mişcarea feministă în perioada anterioară anului 1918” din Revista Bistriţei. 

„Femeii nu i se dă gratuit instrucţiune îndestulătoare ca şi bărbatului, statul nu-i dă liceu şi ea e silită să se instruiască pe spezele ei, pentru a putea urma la universitate. Femeia, chiar dacă termină universitatea şi obţine aceleaşi titluri ca şi bărbatul, e pusă în imposibilitatea de a-şi exercita meseria. Legea pune pe femeia măritată «în rândul minorilor şi al interdicţiilor». Legea nu ţine cont de munca femeii acasă şi în caz de divorţ sau deces al bărbatului, femeia rămâne pieritoare de foame dacă nu are copil din acea căsătorie”, se arată în statutul „Ligii Femeilor din România”.

Pe lista drepturilor revendicate de femei, care erau refuzate de către autorităţi, se număra şi cel de a stabili paternitatea. De asemenea, pentru aceeaşi muncă, femeile erau mult mai prost plătite decât bărbaţii.

Dreptul femeii de a vota, chestiune controversată

Unul dintre cele mai controversate  drepturi revendicate de femei înainte de 1900 a fost cel de vot. Aceasta era cea mai aprigă revendicare, dar şi cea mai refuzată de către parlamentarii vremii. Numeroase memorii au fost trimise Parlamentului, însă feministele s-au bătut de refuzuri tot timpul.

În 1894, pe ordinea de zi a Congresului Partidului Social Democrat al Muncitorilor au fost şi revendicările femeilor. Atunci, membrii Congresului au garantat egalitate între bărbat şi femeie când vine vorba despre exercitarea profesiilor liberale, egalitatea drepturilor politice şi civile dintre femeie şi bărbat, dar salariu egal pentru ambele sexe care practică aceeaşi muncă.

Cu toate acestea, femeile încă nu au primit dreptul la vot. Acest demers al feministelor a fost susţinut chiar şi de către Regina Maria. Dreptul de vot pentru femei a fost acordat prin Constituţie abia în anul 1938.

Vă mai recomandăm:

Prima feministă a României. O femeie genială din secolul XIX, cu doctorat în medicină luat în Franţa, a demolat atunci toate ideile preconcepute ale bărbaţilor

Viaţa de film a feministei Livia Levandovschi, „mama“ învăţământului din Maramureş. Cum au marginalizat-o comuniştii pentru originile nesănătoase